Cutremur cu magnitudinea de 6,6 în provincia indoneziană Papuasia

Un cutremur puternic având magnitudinea de 6,6 a avut loc sâmbătă în provincia indoneziană Papuasia occidendatală, a anunţat centrul american de geofizică USGS, citat de AFP.
Romania TV
21 apr. 2012, 08:38
Cutremur cu magnitudinea de 6,6 în provincia indoneziană Papuasia

Cutremurul s-a produs la ora locală 10.16 (4.16, ora României), la o adâncime de 30 de kilometri, epicentrul acestuia fiind localizat la 83 de kilometri sud-est de Manokwari, a precizat USGS.

Nu au fost semnalate victime sau distrugeri în rapoartele iniţiale.

„Nu cunoaştem încă impactul seismului, dar nu există până în acest moment nici o semnalare privind distrugeri sau victime”, a declarat M. Suharjono, directorul tehnic al Agenţiei Indoneziene de meteorologie şi geofizică. „Avem informaţii precum că mai multe persoane au intrat în panică şi că seismul a fost foarte puternic”, a menţionat el.

O recepţionistă al unui hotel din Manokwari a declarat că acest cutremur a durat aproximativ un minut, adăugând că nu sunt distrugeri.

„Toţi clienţii nosştri au fost cuprinşi de panică şi au ieşit din clădire, dar au revenit ulterior şi totul s-a întors la normal”, a declarat aceasta.

O replică de 5,7 magnitudine a avut loc la 83 de kilometri la nord-estul oraşului Teluk Bintuni.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Sebastian Mailat a ratat transferul în Azerbaidjan după ce clubul din Baku l-a ținut în șah până în ultima zi: „A semnat cu mine încă un an”
Capital.ro
Taxa de parcare ar putea crește semnificativ într-un oraș din România. Anunț de la Primărie: Tariful ajunge la 10 lei pe oră
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte