Elena Udrea şi un fost director BRD, URMĂRIŢI PENAL

Elena Udrea și fostul director general adjunct al BRD, Sorin Popa, sunt urmăriți penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul privind acordarea creditului de aproape 3,3 milioane euro.
Iulian Tudor
02 nov. 2015, 12:02
Elena Udrea şi un fost director BRD, URMĂRIŢI PENAL

Fostul director general adjunct al BRD, Sorin Popa, este acuzat de abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, iar Elena Udrea de complicitate, potrivit unui comunicat emis de DNA.

În perioada 2007—2010, Sorin Popa, în calitate de director general adjunct al unei bănci, și-a îndeplinit cu rea-credință atribuțiile de serviciu, prin aceea că a acordat clientului Elena Udrea o serie de derogări care au condus la prejudicierea băncii. Prejudiciul în dauna băncii a fost determinat de neîncasarea sumelor datorate cu titlu de dobândă sau comision și prin neexecutarea garanțiilor la momentul la care creditul putea fi declarat scadent anticipat (practic a amânat declararea creditului ca neperformant și a privat banca de posibilitatea recuperării creanței din executarea garanțiilor)„, se arată în comunicat.

Procurorii susțin că acesta a permis scoaterea bunurilor debitorului Udrea de sub incidența contractului de garanție, iar la cererea acesteia a permis aprobarea unui contract de novație, prin care debitorul inițial solvabil a fost înlocuit cu unul insolvabil, împrejurare în care banca s-a aflat în imposibilitatea de a-și recupera creditul.

În conformitate cu atribuțiile stabilite prin contractul de administrare, suspectul Popa avea atribuții de coordonare și control cu privire la activitatea structurilor de Private Banking (clienți privilegiați) și risc, atribuții în validarea și aprobarea ofertării clienților privilegiați, precum și în ceea ce privește acordarea de derogări de la prevederile normei bancare„, precizează DNA.

În cazul Elenei Udrea, anchetatorii au reținut că a solicitat directorului Popa acordarea unui credit în valoare de 3.280.000 de euro, în regim Private Banking (client privilegiat), fără să fi urmat procedura obișnuită a negocierii condițiilor de finanțare cu persoanele aflate în subordinea acestuia.

De asemenea, procurorii au constatat că Udrea a pus la dispoziția băncii un raport supraevaluat al terenurilor pe care trebuia instituită ipoteca, a solicitat cedarea creditului prin novație către o altă persoană, în condițiile în care cunoștea că persoana respectivă nu are posibilitatea să achite obligațiile rezultate din contractul de credit, în sensul că nu avea bunurile necesare cu care să garanteze achitarea întregului credit.

Prejudiciul cauzat băncii este de peste 2,5 milioane euro, reprezentând folosul asigurat împrumutatului Elena Udrea, constând în creditul de care a beneficiat și bunurile mobile și imobile ce au fost scoase din sfera garanțiilor contractuale și nu mai pot fi executate.

CITEŞTE ŞI: Udrea: Se caută impunerea unei CAUŢIUNI ABERANTE, când averea mea e sub sechestru. Voi cere audienţă la Kovesi

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Mirel Rădoi a mărturisit cum lucrează cu fiul său Denis la Universitatea Craiova: „După meci doarme maximum 2 ore pe noapte”
Capital.ro
Trecerea la ora de iarnă în 2025. Weekend-ul în care dăm ceasul cu o oră înapoi. Ora 4.00 va deveni ora 3.00
Playtech.ro
Cine primește tichetele sociale de 250 de lei până la finalul anului. Lista persoanelor eligibile
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Zi liberă, luni, 15 septembrie! Județul în care elevii și profesorii nu merg la cursuri
Cancan.ro
Ce scrie pe gloanțele cu care asasinul a tras în Charlie Kirk. I-au mai rămas în cartuș 3, toate inscripționate
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Apa de la robinet, la prețuri fără precedent!
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
El este Marius, românul care și-a pierdut viața în accidentul de motocicletă, în Italia. Urma să devină tată pentru a doua oară