Udrea: Se caută impunerea unei CAUŢIUNI ABERANTE, când averea mea e sub sechestru. Voi cere audienţă la Kovesi

Elena Udrea s-a prezentat, luni, la Direcția Națională Anticorupție, unde a fost audiată în dosarul privind creditul contractat de la BRD. Aceasta a reiterat faptul că nu bani ca să plătească până marţi cauţiunea de cinci milioane de lei, însă a cerut DNA să fie de acord să pună cauţiune bunurile sechestrate.

02 nov. 2015, 07:54
Udrea: Se caută impunerea unei CAUŢIUNI ABERANTE, când averea mea e sub sechestru. Voi cere audienţă la Kovesi

UPDATE ora 12.05: Elena Udrea a declarat, luni, la ieşirea de la DNA, că i s-a adus o nouă acuzație, de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul privind creditul contractat de la BRD, şi că i s-a impus să nu vorbească în public despre noul dosar. 

Mi s-a instituit prin controlul judiciar obligația de a nu vorbi despre dosar în public. Sunt convinsă că se caută impunerea unei cauțiuni aberante în condițiile în care toată averea mea e sub sechestru la DNA. Prin interdicţia de a nu mă mai exprima public se urmăreşte să se ceară arestarea mea pentru încălcarea condiţiilor controlului judiciar. Din acest moment nu mai pot spune nimic legat de dosarul de săptămâna trecută„, le-a spus Elena Udrea jurnaliştilot.

Aceasta a reamintit că are termen să plătească cauţiunea până marţi, însă a cerut DNA să fie de acord să pună cauţiune bunurile sechestrate tot de DNA.

„Trebuie să plătesc până mâine (marţi – n.r.). Am făcut toate contestațiile posibile, toate plângerile împotriva condiţiilor din controlul judiciar și așteptăm să vedem dacă DNA este de acord că pun cauţiune bunurile care tot la DNA sunt sechestrate.

Nu am varianta să împrumut cinci milioane de lei. Vorbim de o sumă uriaşă. Este exclus să poţi împrumuta banii ăștia de la cineva. Nu cred că cineva îşi doreşte să rişte să se expună pericolului de a fi căutat și arestat a doua zi pentru că a ajutat-o pe Elena Udrea. Dacă DNA nu îmi va permite, conform legii, să depun cauţiune bunurile sechestrate, voi face o cerere de audiență la doamna procuror şef DNA Laura Codruța Kovesi„, a declarat Elena Udrea.

––––––––––––––––––––––

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a ajuns, luni, în jurul orei 09.45, la sediul DNA, unde a fost citată să se prezinte pentru a fi audiată în dosarul privind creditul pe care l-a luat de la BRD.

Elena Udrea a reiterat că are bunurile sechestrate și a adăugat că, în cazul în care nu plătește cauțiunea stabilită săptămâna trecută de procurori, s-ar putea cere un nou aviz de la Parlament, potrivit Agerpres.

Nu pot plăti. Am toate bunurile sechestrate chiar de către DNA. Îmi e imposibil să achit o cauțiune atât de mare, cea mai mare din România, în condițiile în care bunurile sunt sechestrate. Toate resursele mele sunt în declarația de avere. Voi contesta la instanță și în fața procurorilor atât cuantumul, cât și faptul că mi se cere să plătesc o cauțiune în condițiile în care toate bunurile îmi sunt sechestrate. Trăiesc din îndemnizații. Am resurse minimale. Îmi e imposibil din indemnizația de parlamentar și din veniturile mele să plăteasc această cauțiune. Se va cere un nou aviz de arestare dacă nu plătesc”, a declarat Elena Udrea, la venirea la sediul DNA.

Ea a spus că nu vrea să vorbească mai mult din respect față de suferința celor care au avut pe cineva în Clubul Colectiv și a celor care au trecut prin clipele de groază din acea noapte.

Sunt sigură că dacă vor fi controlate multe astfel de locații din toată țara vor fi găsite în aceeași situație. Da, este un soi de lasă că merge și așa, care uitați că duce la tragedii precum cele de vineri. O lipsă de respect față de reguli și față de lege atât a celor care erau proprietarii și aveau obligații față de cei pe care îi primeau în locația lor, cât și a autorităților care nu au respectat legea„, a afirmat Udrea la intrarea în sediul DNA.

Întrebată de jurnaliști dacă și corupția ucide, aceasta a răspuns: „Şi corupţia şi prostia şi incompetenţa şi nepăsarea, toate ucid, la un moment dat„.

Fostul ministru Elena Udrea a anunțat, vineri seara, după ce fusese audiată de procurorii DNA, că i s-a înmânat o citație pentru un alt dosar și preciza că se consideră o persoană persecutată. Ea informa că va face sesizări tuturor ambasadelor din România și tuturor instituțiilor internaționale care se ocupă de drepturile omului.

Potrivit acesteia, citația i-a fost înmânată de către același procuror, iar acuzațiile sunt legate de fapte pentru care a fost arestată preventiv prima dată, respectiv de modul în care s-a obținut un credit de la BRD.

Înțeleg că acuzația ar fi de complicitate la abuz în serviciu. Bun, nu contează. Contează că pe bandă rulantă apar dosare despre Elena Udrea. Cred că DNA se ocupă de Elena Udrea și, din când în când, ca să mai arate că există și altă activitate, mai apare câte un personaj pe aici. (…) Faptul că banca respectivă dădea un tip de credite și că eu probabil că l-am solicitat…„, spunea Udrea.

Procurorii DNA au dispus vineri măsura controlului judiciar pe cauțiune în cazul Elenei Udrea în dosarul în care Parlamentul a încuviințat începerea urmăririi penale și reținerea acesteia, nu însă și arestarea preventivă, fiind stabilită suma de cinci milioane lei.

CITEŞTE ŞI: Elena Udrea, sub control judiciar într-un NOU DOSAR. Are o cauţiune de 5 MILIOANE de lei: „Sunt persecutată”