INCENDIU COLECTIV. MĂRTURIILE dispecerilor de la 112: Nu vă închipuiţi ce plânsete şi urlete în telefon VIDEO

INCENDIU COLECTIV. Alături de medici, asistenţi, pompieri, poliţişti, salvatori, rude, prieteni, părinţi, necunoscuţi, şi dispecerii de la numărul de urgenţă 112 au fost copleşiţi de durere în orele ce păreau a fi nesfârşite. Ei au primit mii de telefoane de la oameni disperaţi care întrebau dacă prietenii lor, apropiaţii lor, copiii lor sunt teferi, la ce spitale sunt internaţi sau dacă mai sunt în viaţă.

Citeşte şi Piedone va face un MONUMENT la Colectiv: „Sunt PRĂBUŞIT sufleteşte”. Între timp, sute de oameni îi cer demisia

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

„Întreaga listă mi-a rămas în minte, în condiţiile în care eu nu ştiam la momentul respectiv dacă sunt decedaţi, dar mi se întipăreau automat în minte. Când cineva caută o persoană de 10 ori şi eu nu pot să îi ofer informaţia că acea persoană este internată, deja ştiam că e decedată… Am avut tată care nu ştia că fiul lui a fost în club. A sunat doar aşa, să verifice informaţia că a văzut la televizor, şi i-am spus: „îmi pare rău, dar fiul dumneavoastră este internat. A fost în acel club”. Nu vă închipuiţi ce reacţie de plânsete şi urlete şi ţipete în telefon. Un părinte cu trei copii, două fete şi un băiat. Una din fete era intubată şi nu am putut să îi spun asta. I-am zis că sunt în trei spitale diferite, dar sunt în viaţă. Au fost clipe când pur şi simplu am lăsat receptorul jos, mi-am rugat colegul să mai preia şi el. Am ieşit pe hol, mi-am sunat mama„, a spus Simona Alupoaie.

Alte articole

Și liber, și cu daune morale. Câți bani va primi Piedone pentru zilele de închisoare din dosarul ”Colectiv”

Citeşte şi INCENDIU COLECTIV. Imagini cutremurătoare de la locul tragediei. Pompierii cara pe tărgi tineri arşi de vii

„Îmi spuneau un nume şi spuneau „ştiti unde e?” şi le spuneam da sau nu. Spre dimineaţă, începusem la unii să ştim unde sunt sau nu. Şi ei erau mai rapizi în acele informaţii, din graba de a ajunge la persoana respectivă. Spuneau „bine, bine, mulţumesc” şi închideau repede, parcă aveau aşa o uşurare deşi eu nu le spusesem cât de grav sunt. Imaginile le urmăream ridicând ochii în timp ce vorbeam , scriam numere de telefon şi nume. Presiunea eu o simţeam asupra colegilor din stradă, nu asupra mea. Am în imagine un coleg cum resuscita cu butelia în spate. Eu am încercat să îmi pun butelia în spate, nu am reuşit să o ridic de jos. Să faci lucruri în echipament, e ceva care spune multe„, a spus Manuela Guran.

Citeşte şi COLECTIV. O studentă la Medicină, mărturii cutremurătoare din Spitalul de Arşi: Plângea de durere şi gemea