Părintele Casian, după tragedia din Colectiv: „Eu vă-ntreb câte avorturi aveţi”

Tragedia de la Colectiv a iscat adevărate controverse între biserică şi oamenii de rând. În timp ce aceştia din urmă au aprins mii de lumânări în memoria celor 32 de tineri care şi-au pierdut viaţa după incendiul de vineri noapte (30 octombrie), nici o faţă bisericească nu a fost văzută timp de patru zile la clubul unde s-a întâmplat nenorocirea.
Iulian Tudor
04 nov. 2015, 14:30
Părintele Casian, după tragedia din Colectiv:

Tinerii care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului au sensiblizat o ţară întreagă, scrie click.ro. În timp ce milioane de români îi plâng, au fost şi voci care i-au acuzat că l-au invocat pe Satana şi că şi-au căutat moartea într-un club blestemat, unde se strângeau vrăjitoare. Invitat la Antena Stars, părintele Costică Casian a intrat în platou cu lecţia bine învăţată.

Citeşte şi INCENDIU COLECTIV: Preşedintele Estoniei a depus un buchet de flori la club

Reprezentantul Bisericii a susţinut că preoţii nu sunt de acord cu muzica rock şi mai ales cu rock-ul satanist, încercând asfel să ofere o explicaţie pentru că la locul tragediei nici un preot nu a oficiat vreo slujbă timp de patru zile. Abia marţi, după ce părintele Constantin Stoica a declara cu o zi în urmă că preoţii nu aveau cum să se ducă acolo neinvitaţi, şi-a făcut apariţia, în jurul orei 11.00, un sobor de trei preoţi. Luat la bani mărunţi, pe aceeaşi temă, părintele Casian şi-a ieşit din fire şi, după ce le-a citit celor prezenţi faptul că liderii mai multor trupe rock l-au invocat pe Satana în cântecele şi în convingerile lor, s-a luat la ceartă cu o invitată.

„Eu nu sunt duhovnic. Sunt călugărul Costică Casian. M-am întors în mănăstire de 13 ani”, a susţinut părintele. Când i s-a amintit că a fost căsătorit cu ani în urmă, tensiunea a atins cote maxime, iar părintele a avut o replică ce i-a lăsat mască pe cei prezenţi în studio. „Dacă vă întreb şi eu câte avortui aveţi, sunt sigur că nu vă mai amintiţi”, a spus el, simţindu-se judecat, şi îndepărtându-se de la discuţia despre tragedia din Colectiv.

Citeşte şi Incendiu Colectiv. Zeci de victime sunt audiate în spitale de procurorii de la Parchetul General

Părintele Casian, acuzat că pătează numele Bisericii

Înainte de producerea incendiului care a provocat moartea de 32 de persoane, Părintele Casian era acuzat că pătează numele Bisericii. Constantin Stroe, pe numele lui real, a făcut declaraţii de-a dreptul şocante despre trecutul lui încercând să convingă că a făcut parte din Biserică.

„Am 17 de ani de mânăstire. Am intrat în călugărie la vârsta de 27 de ani. Când am fost gonit din biserică, abia atunci m-a căsătorit. Am fost alungat de 7 ori din Mânăstirea Sihăstria. Nu am făcut facultate, am făcut 10 clase, apoi m-am făcut sculer matriţer. După care am plecat la părintele Cleopa, la Sihăstrie. Am fost internat cu forţa la Socola, pentru că am avut o depresie mai accentuată”, a povestit Părintele Casian. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT