Vreme frumoasă pentru minivacanţa de 1 Mai. Vezi prognoza pe următoarele 10 zile

Vremea va fi caldă în următoarele 10 zile, cu temperaturi peste cele normale pentru această perioadă şi ploi relativ puţine în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei Administraţia Naţionale de Meteorologie (ANM).
Romania TV
22 apr. 2012, 13:05
Vreme frumoasă pentru minivacanţa de 1 Mai. Vezi prognoza pe următoarele 10 zile

În BANAT, vremea se va încălzi treptat până spre sfârșitul lunii, valorile termice urmând să se situeze peste normele climatologice îndeosebi între 26 și 29 aprilie. Maximele cele mai ridicate vor depăși 25 de grade Celsius. Primele zile ale lunii mai vor aduce o ușoară scădere a temperaturilor, dar valorile minime se vor menține peste normalul perioadei.

Vor fi intervale scurte cu instabilitate atmosferică mai pronunțată, cu averse moderate cantitativ, cel mai probabil între 22 și 24 aprilie dar și la începutul lunii mai.

În CRIȘANA, valorile termice nu vor avea modificări importante până în 24 aprilie, apoi vremea va deveni caldă pentru această perioadă, cu maxime ce vor putea depăși 26 de grade Celsius și minime de peste 10 grade Celsius. În primele zile ale lunii temperaturile maxime vor scădea ușor. Vremea va fi în general instabilă, cu averse frecvente, între 21 și 24 aprilie și la începutul lunii mai.

În TRANSILVANIA, vremea va fi normală din punct de vedere termic în primele zile ale intervalului, apoi se va încălzi, astfel încât temperaturile maxime vor depăși, în medie, 20…22 de grade Celsius, mai ales între 26 și 29 aprilie.
Aversele vor fi mai frecvente în primele zile, dar o ușoară instabilitate atmosferică se va păstra în tot intervalul, probabilitatea de ploaie fiind mai ridicată în cursul după-amiezelor.

În DOBROGEA, valorile termice vor fi în ușoară creștere în primele zile, apoi se vor menține relativ constante și apropiate de normele climatologice, cu maxime în jurul a 20 de grade Celsius și minime de peste 10 grade Celsius. Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă, ploile de scurtă durată fiind de așteptat, pe arii restrânse, la începutul și sfârșitul intervalului.

În MARAMUREȘ, valorile termice nu vor avea modificări importante până în 24 aprilie, apoi vremea va deveni caldă pentru această perioadă, cu maxime de peste 22 de grade Celsius. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile vor fi relativ constante. Vremea va fi în general instabilă, cu averse frecvente, între 21 și 24 aprilie și, posibil, la sfărșitul intervalului.

În MOLDOVA, vremea se va încălzi ușor și treptat în prima parte a intervalului, apoi se va menține relativ caldă pentru această perioadă, cu maxime în jurul valorii de 22 de grade Celsius și minime, în medie, de peste 10 grade Celsius. Instabilitatea atmosferică va fi mai pronunțată în primele zile, când vor fi posibile averse moderate cantitativ.

În MUNTENIA, valorile termice maxime vor fi în creștere în primele zile, apoi vremea se va menține caldă pentru acestă perioadă. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative. Instabilitatea atmosferică va fi destul de redusă, dar averse, în general slabe, vor fi posibile, în a doua parte a zilelor, mai ales în zonele deluroase.

În OLTENIA, vremea se va încălzi simțitor în prima parte a intervalului, apoi se va menține caldă pentru această perioadă, cu maxime de peste 22…24 de grade Celsius și minime, în medie, de peste 10 grade Celsius. Instabilitatea atmosferică va fi relativ redusă, aversele, în general slabe, fiind de așteptat, în a doua parte a zilelor, mai ales în zonele deluroase.

La munte vremea se va încălzi până spre 26 aprilie, apoi valorile termice nu vor mai avea variații importante și se vor situa în apropierea normelor climatologice. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în primele zile, când sunt posibile averse moderate sau mai importante cantitativ. Probabilitatea cea mai redusă de apariție a ploilor va fi între 25 și 30 aprilie.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
George Puşcaş, out din lot la Dinamo – FCSB! Oficialii încearcă să îl aducă de urgenţă pe Alex Pop de la propria nuntă
Capital.ro
Vladimir Putin, prima reacție privind drona de la Galați: Rusia e pregătită să facă o anchetă, nimeni nu poate spune proveniența
Playtech.ro
Câți bani ai în plus la pensia privată după creșterea record a Pilonului II. Calcul în funcție de fond
Adevarul
Majoritatea ucrainenilor susțin trimiterea de trupe pentru a apăra Polonia, țările baltice și Republica Moldova în cazul unei agresiuni ruse
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama criminalului din Târgu Jiu face declarații halucinante! Femeia nu vrea să meargă la morgă și nici la înmormântare: „Ce prostie e asta?”
iamsport.ro
Mihai Stoica a pus mâna pe telefon și i-a chemat pe jucători să semneze cu FCSB: ”Gata, e rezolvat tot!”
MediaFlux
Rusia face un anunț de ultimă oră! Putin ia măsuri după drona căzută la Galați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți