Sarinne & Elenore and their splendid first adventure

Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, a avut loc lansarea cărții 'Sarinne & Elenore and their splendid first adventure', în prezența autoarei, Adina Chirica, a Irinei Margareta Nistor (cea care a sustinut cartea printr-o mini-recenzie) și a ilustratoarei Anda Ansheen. Totodată, pe 21 noiembrie, de la ora 10.00, va avea loc și lansarea cărții în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.
Romania TV
07 nov. 2015, 11:41
Sarinne & Elenore and their splendid first adventure

Sarinne și Elenore sunt două prietene foarte apropiate, care trăiesc o mare aventură – aventura cunosterii și depășirii anumitor temeri cu care se pot identifica atât cei mici, cât și cei mici dintre oamenii mai mari. Este o călătorie ințiatică plină de imaginație și poate chiar puțin umor. Ilustrațiile Andei Ansheen, o ilustratoare cu experienta apartinand Clubului ilustratorilor din Romania (titluri ilustrate – The Girl and the Baloon, Povețe cu multe fețe, Yummy Stories) surpind această aventură educativă și colorată în toate nuanțele și optimismul ei.

Adina Mihaela Chirica (n. 1980) a absolvit Academia de Studii Economice și, în paralel, Școala Populară de ArtĂ – secția Pictură, precum și Masterul Publicitate și Reclamă în cadrul SNSPA. A studiat mult în afara țării: doi ani în New York, Statele Unite, un an în Lecce, Italia cu bursă Erasmus, cursuri de specialitate în Madrid, Spania. Lucrează de 10 ani ca și copywriter în domeniul publicității, însă a fost implicată și în numeroase proiecte de traduceri și adaptări, subtitrări de filme în cadrul a diverse festivaluri de film precum Anonimul și La Cetate.

Sarinne & Elenore and their splendid first adventure este prima ei carte pentru copii, excluzând un proiect educațional (Peripețiile lui Ovi) efectuat ca și copywriter intr-un proiect pentru Apele Române. Cartea este în limba engleză – o abordare inedită, care se datorează experiențelor ei interculturale și deschiderii către lumea fascinantă a copiilor. Pentru editura Adenium cărțile de copii nu sunt un subiect necunoscut, însă asumarea unei publicații în limba engleză destinată, în mare parte, publicului din România este un act curajos care se datorează faptului că cei din grup au încredere în potentialul cărții, în autoarea dar și în ilustratoarea ei cu care au mai colaborat și pentru alte titluri.

„Copywriting-ul este fascinant, dar și frustrant; chiar dacă este o meserie creativă te îngrădește și te călește mai des decât ți-ai dori. Așa că, de ceva timp, sunt într-un plin proces de întinerire. Ma retrag des la țară, îmi regăsesc vocea interioară și învăț să mă bucur de viață, fără s-o iau prea în serios. ‘Sarinne & Elenore’ este primul meu pas spre a redeveni copil. Acum mă ajută și faptul că am un copil care ma inspiră și mă fascinează într-un mod caleidoscopic!”, a declarat Adina Chirica.

Cartea este disponibilă în librării și pe site-ul editurii Adenium.

 

Pagina de Facebook: www.facebook.com/Sarinne.Elenore

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
David Popovici vrea să se apuce de una dintre cele mai bine plătite meserii din România
Capital.ro
Uniunea Europeană pregătește o nouă obligație pentru mașini. Ce se poate schimba din 2030. Șoferii nu vor mai deține controlul
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă de 100 de mp în vara lui 2026. Preţurile au crescut, simulare de calcul
Adevarul
Cum încearcă Rusia să distrugă rețeaua de sateliți Starlink pentru a opri dronele ucrainene
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Influencerul Connor Murphy și-a găsit sfârșitul într-un lac din Thailanda, în timp ce fugea de poliție. Martorii spun că ar fi avut un comportament neobișnuit
iamsport.ro
Gigi Becali a primit ”o sumă imensă” pentru Tavi Popescu. Decizia luată de patronul FCSB
MediaFlux
Obligațiile proprietarilor de apartamente care se debranșează. ANRE clarifică regulile privind încălzirea la bloc
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?