Remus Truică, citat la DNA în Dosarul creditelor frauduloase luate de la BRD

Remus Truică a fost citat, vineri, de procurorii DNA, pentru a fi audiat în dosarul creditelor frauduloase luate de la BRD, după ce DIICOT și-a declinat competența în acest caz în favoarea DNA.
Romania TV
13 nov. 2015, 09:45
Remus Truică, citat la DNA în Dosarul creditelor frauduloase luate de la BRD

Omul de afaceri Remus Truică ar fi fost chemat de procurori, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, pentru prelungirea măsurii controlului judiciar.

La plecarea de la DNA, Remus Truică a confirmat că s-a decis prelungirea controlului judiciar. 

Potrivit România TV, procurorii au decis totodată schimbarea încadrării faptei în cazul lui Truică. Astfel, omul de afaceri va fi anchetat pentru complicitate şi instigare la abuz în serviciu.

Inițial, Remus Truică a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și complicitate la spălare de bani.

De asemenea, Truică a fost pus sub control judiciar, iar pe averea sa (conturi bancare, terenuri și imobile, inclusiv casa din Snagov) a fost instituit sechestru asigurător până la concurența sumei de 35 milioane euro.

În același dosar, fosta soție a lui Truică, Irina, este urmărită penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani.

Totodată, alte 27 de persoane s-au ales cu dosar penal, printre care se află fostul senator Sorin Roșca-Stănescu, omul de afaceri Adrian Sârbu, precum și foști și actuali directori ai BRD, Sorin Popa (fost vicepreședinte BRD), Lucian Cojocaru, Alexandru Claudiu Cercel Duca, Gabriela Ștefănescu Gavrilescu, Dana Băjescu, Andrei Mihail Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceaușu, Alice Monac, Alexandru Lucian Anghelescu.

Conform DIICOT, la sfârșitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât și cele emise de BNR, unor persoane fizice și/sau societăți comerciale, activitatea infracțională concretizându-se în obținerea unor importante sume de bani din săvârșirea subsecventă a unor infracțiuni de înșelăciune.

Prejudiciul cauzat BRD se ridică la aproximativ 43,5 milioane de euro.

Doi dintre liderii grupării, folosindu-se de funcțiile deținute în cadrul BRD, au racolat și controlat activitatea mai multor persoane subordonate și aflate în raporturi de muncă cu banca, persoane care, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora, au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul dintre credite nu erau îndeplinite condițiile minime impuse de normele de creditare și că imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate.

Remus Truică a beneficiat de 15 dintre cele 17 credite acordate în mod fraudulos de BRD.

Creditele au fost date unor persoane fizice sau juridice aflate sub controlul lui Truică, acesta obținând astfel suma de 35 milioane euro, care a fost în cea mai mare parte externalizată prin includerea acesteia în circuite financiare prin conturi deschise în Monaco, Elveția, Austria și Cipru, conturi controlate direct de Remus Truică și Cristian Aparaschivei (șoferul lui Truică).

Banii au fost folosiți pentru achiziționarea unor bunuri de lux, ambarcațiuni și imobile.

Niciunul dintre cele 17 credite nu a fost restituit, fiind trecute în categoria creditelor neperformante, BRD constituind provizioane în cuantum de 20,2 milioane euro, după ce anterior au fost efectuate prelungiri succesive ale termenelor de constituire a depozitelor colaterale pentru plata dobânzilor și comisioanelor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Fostul coleg al lui Gică Hagi, cel mai dur discurs după umilințele României: „80% din fotbal e condus politic și pe cumetrie! La juniori antrenează și zidarii”
Capital.ro
Sorin Grindeanu, mesaj după desemnarea lui Luca Niculescu: PSD e extrem de dezamăgit de alegerea pe care a făcut-o Nicușor Dan aseară
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
De ce ar urma să demisioneze Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
MediaFlux
Posibil focar de ciumă în Rusia! Aproximativ 200 de persoane ar fi în carantină, după moartea unei tinere tehniciene de laborator. Moscova încearcă să liniştească populaţia
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte