Conferinţa privind schimbările climatice: Franţa restabileşte CONTROALELE la frontieră

Franţa restabileşte, începând de vineri, controalele la frontierele sale, timp de o lună - din 13 noiembrie până în 13 decembrie 2015, în cadrul Conferinţei de la Paris privind clima.
Sânziana Stancu
13 nov. 2015, 19:38
Conferinţa privind schimbările climatice: Franţa restabileşte CONTROALELE la frontieră

Potrivit noi măsuri decise de autorităţile franceze, aproximativ 30.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a securiza intrările pe teritoriul Franţei.

Concret, controalele se vor desfăşura la 285 de „puncte de trecere transfrontaliere” (căi de acces rutiere şi fluviale, aeroporturi şi trenuri) câte are Franţa la ora actuală, informează 7sur7.be.

Poliţiştii francezi vor face atât controale mobile, cât şi aleatorii. Mai precis, va exista supraveghere în doi timpi de „înaltă intensitate”, între 25 şi 29 noiembrie, apoi în intervalul 8-12 decembrie.

Citeşte şi ALERTĂ cu BOMBĂ la Paris. O gară a fost evacuată

În perioada 13-19 noiembrie, poliţiştii vor face controale mobile şi aleatorii, a declarat ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve. Aceste controale vor fi amplificate „cu zece zile înainte de manifestaţiile din 29 noiembrie şi 12 decembrie”, iar cu patru zile înaintea manifestaţiilor, for fi „şi mai sistematice”.

Guvernul francez va trebui să facă faţă la cel puţin două provocări de securtitate majore, în contextul ameninţărilor teroriste: protecţie asigurată celor 195 de delegaţii oficiale şi menţinerea ordinii publice în timpul manifestaţiilor din perioada Conferinţei de la Paris privind schimbările climatice.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT