Un tren de mare viteză A DERAIAT în apropiere de Strasbourg: 10 morţi şi 37 de răniţi FOTO UPDATE

Un tren de mare viteză a deraiat şi a luat foc în Franţa, la Eckwersheim, în apropiere de Strasbourg. Echipele de salvare au ajuns la faţa locului. Cel puţin zece persoane au murit şi alte 37 au fost rănite, dintre care 12 sunt în stare gravă.
Romania TV
14 nov. 2015, 15:43
Un tren de mare viteză A DERAIAT în apropiere de Strasbourg: 10 morţi şi 37 de răniţi FOTO UPDATE

Un tren de mare viteză (TGV) a deraiat, sâmbătă după-amiază, în comuna Eckwersheim, în apropiere de Strasbourg, situat în nord-estul Franţei, declanşându-se un incendiu la bordul trenului.

UPDATE 11.00 Câțiva copii se aflau în trenul de mare viteză care a deraiat sâmbătă în apropiere de Strasbourg (estul Franței) în timpul unor teste, provocând 10 morți și 37 de răniți, au relatat duminică surse de la compania feroviară, citate de AFP.  „La bord se aflau și câțiva copii”, a declarat un purtător de cuvânt al SNCF, care a spus că nu știe dacă acești copii se numără printre victime. „Ancheta trebuie să stabilească numărul persoanelor aflate în tren care nu aveau ce căuta acolo”, a spus el. Trenul, care în teorie nu trebuia să aibă pasageri la bord, ci doar tehnicieni, efectua teste pe o nouă linie de mare viteză care urma să fie inaugurată primăvara viitoare.

UPDATE 21.30 Potrivit ultimului bilanţ, accidentul feroviar s-a soldat cu 10 morţi şi 12 răniţi grav, scrie presa locală.  22 de persoane sunt rănite uşor, iar cinci persoane sunt căutate în continuare.

În total, 49 de persoane se aflau în trenul care efectua o cursă-test, dar acest număr este incert. Trenul transporta personal al companiei franceze de căi ferate SNCF, invitaţi şi familiile acestora. Printre pasageri s-au numărat şi copii.

UPDATE 20.20 Incidentul probabil este cauzat de o eroare umană, anunţă surse citate de ziarul Le Figaro. „Este privilegiată ipoteza unei erori umane”, a declarat o sursă judiciară de la Strasbourg. „Nu există indicii că ar fi vorba de un atentat”, a explicat un alt oficial francez. Trenul efectua o cursă-test, la viteza de circa 350 de km/h.

UPDATE 20.10 Cel puţin zece persoane au murit, potrivit AFP. Trenul nu transporta pasageri, ci efectua teste pe o nouă linie de cale ferată, la nord de Strasbourg.

Imediat după producerea tragediei, presa locală a anunţat că şapte persoane au murit şi alte zeci au fost rănite.

Trenul de mare viteză (TGV) efectua probe pe o nouă linie de mare viteză la nord de Strasbourg (est). Trenul a luat foc după ce a sărit de pe șine. Nicio conexiune nu a fost stabilită cu atentatele de vineri noapte din Paris.

Rama de tren circula cu tehnicieni la bord și ar fi deraiat din cauza vitezei excesive, a declarat pentru AFP un reprezentant de la compania franceză de căi ferate SNCF.

Importante mijloace de intervenție și salvare au fost trimise la locul incidentului. Potrivit declarațiilor unui martor, care a vorbit cu publicația Dernieres Nouvelles d’Alsace, trenul s-a răsturnat și o parte dintre vagoane au căzut în canalul Marne-Rhin, după care au luat foc.

Accidentul a fost confirmat de reprezentanţii companiei de transport din Franţa, SNCF, fără a se oferi alte detalii despre incident.

Incidentul are loc mai puţin de 24 de ore de la comiterea atentatelor teroriste din Paris, soldate cu moartea a 128 de persoane şi rănirea a aproximativ 300 de oameni.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
“Îi dau 1 million de euro lui Rădoi să rămână la FCSB!”. Gigi Becali a dezvăluit culisele mega ofertei primită de antrenor din Golf 
Capital.ro
Probleme cu cartea electronică de identitate. Românii care s-au trezit blocați după și-au făcut buletin cu cip
Playtech.ro
Nou standard în construcții. Locuințele și clădirile comerciale noi din România, obligate să își producă energia, conform unei directive europene
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Bombă! Recep Erdogan a sunat în vestiar imediat după Turcia - România 1-0 și a transmis un singur mesaj
MediaFlux
Iranul pregătește bomba nucleară. Răsturnare de situație în războiul din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj