Românca împuşcată în timpul atentatelor, mărturii cutremurătoare: Am simţit că am capul ud, după care o durere

O româncă a fost martoră la masacrul din Paris. Cezara Popescu, şefa Serviciului Public de Administrare Creşe din Constanţa, a povestit cu ochii în lacrimi cum unul dintre terorişti a tras asupra maşinii în care se afla împreună cu sora ei şi cu alte două prietene.
Alina Costache
16 nov. 2015, 08:08
Românca împuşcată în timpul atentatelor, mărturii cutremurătoare: Am simţit că am capul ud, după care o durere

ATAC TERORIST FRANŢA. Cezara Popescu, directorul Serviciului Public Administrare Creșe din cadrul Primăriei Constanța, și sora ei, Elena Laura – au trecut prin momente dramatice în timpul atentatelor din Paris, soldate cu aproape 132 de morți.

„În timp ce mergeam am văzut, în stânga, cum un bărbat îndreaptă o armă foarte lungă spre noi și a tras. Am apucat să le spun fetelor că ne împușcă și m-am lăsat pe genunchi, cu capul între mâini.

Am simțit că am capul ud, după care o durere intensă la urechea stângă. Le-am spus fetelor că m-a împușcat. A fost cumplit, am simțit cea mai mare durere din viața mea! Celelalte fete nu au simțit nimic, nici sora mea, slavă Domnului! Dacă se pierdea cu firea, punea frână sau era atinsă de un glonț, teroristul ne împușca pe toate, cu siguranță. Ne-am privit ochi în ochi. Ne-a văzut, noi ne-am uitat la el și am văzut exact cum a tras în noi. Am ajuns la spital în 10 minute. După alte 10 minute, spitalul s-a umplut cu răniți, cu morți… a fost înfiorător.

Atacatorul era cam la 100 de metri în stânga. L-am văzut, deși era beznă. Am văzut flama, am văzut că era tânăr. Am trecut efectiv pe lângă el. S-a uitat spre noi și noi spre el. Știai clar că te împușcă, a fost o senzație groaznică. Dacă nu îl vedeam efectiv că vrea să tragă în noi, dacă stăteam în poziție verticală toate mă nimereau în cap (n. red. cele 4 gloanțe trase asupra mașinii).

Am ajuns la cel mai apropiat spital din zona respectivă, dar aceste lovituri au fost concomitent în tot Parisul. A fost o stare de panică în tot Parisul, foarte mulți morți, o grămadă de tineri. Unul din atacatori s-a dus la o terasă și a omorât 12 oameni. A scos Kalashnikovul: 12 morți fără drept de apel. În noaptea aceea, la spital, răniții erau și pe holuri, erau și în saloane, eram pat lângă pat. Vedeai că mai moare câte unul, a fost înfiorător„, a declarat pentru Neptun TV, Cezara Popescu.

Citeşte şi: Rugăciune, lacrimi şi durere acasă la cei doi români ucişi în atentatele din Paris

Au apărut primele imagini surprinse în timpul atacului din sala Bataclan, din Paris, acolo unde teroriştii au ucis peste 80 de persoane care se aflau la un concert rock. În clipul care a apărut pe internet, a cărui autenticitate nu a fost stabilită încă, se aud împuşcături, iar formaţia se opreşte din cântat. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Bilanţul atentatelor teroriste din Paris, de vineri seara, a ajuns la 132 de morţi şi 349 de răniţi. Aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

CITEŞTE ŞI: Mesaje pe Twitter, trimise chiar în timpul atacului: „Ne omoară pe toţi, unul câte unul”

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că doi cetăţeni români au fost ucişi în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capital Franţei.

Citeşte şi: Traian Băsescu: Atentate teroriste se pot întâmpla oriunde. Şi în România. Pe teritoriul UE a inceput RĂZBOIUL

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România