Percheziţii în Bucureşti şi 11 judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală

Poliția Română efectuează, luni, 59 de percheziții, în București și 11 județe, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum și la domiciliile unor persoane fizice bănuite de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii. Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi evidențiat operațiuni fictive de reciclare a aproximativ 120.000  de tone de deșeuri de ambalaje, pentru care obligațiile fiscale sunt de peste 54.000.000 de euro.
Iulian Tudor
17 nov. 2015, 06:19
Percheziţii în Bucureşti şi 11 judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, efectuează, luni, 59 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti și a judeţelor Argeş, Brăila, Cluj, Constanţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea, Vrancea şi Tulcea.

Perchezițiile se efectuează la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum și la domiciliile şi locuinţele unor persoane fizice bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

La acţiune participă și polițiști ai Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale –  I.G.P.R, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliţie ale județelor Argeş, Brăila, Cluj, Constanţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea, Vrancea şi Tulcea.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi fals în declaraţii în formă continuată, comise în legatura cu activitatea de reciclare a deşeurilor de ambalaje reglementată de Directiva 94/62/CE/1998 a Parlamentului European şi a Consiliului.

Potrivit Directivei statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru a preveni producerea deşeurilor de ambalaje, să stabilească sisteme de returnare, colectare şi recuperare a deşeurilor şi să elaboreze sisteme de informaţii (baze de date) privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje care să permită monitorizarea punerii în aplicare a obiectivelor acesteia.

În urma cerecetărilor, s-a stabilit că, în perioada 2012-2014, reprezentanţii operatorilor licenţiaţi și reprezentanţii unor societăţi cu care acești operatori licenţiaţi ar fi încheiat contracte de prestări servicii, ar fi evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive, care ar fi denaturat realitatea îndeplinirii acestor obligaţii.

Înregistrarea și declararea acestor operațiuni ar fi facilitat operatorilor licenţiaţi obţinererea vizei anuale necesare funcționării acestora și ar fi condus la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

De asemenea, s-a stabilit că ar fi fost evidențiate operațiuni fictive de reciclare a aproximativ 120.000  de tone de deșeuri de ambalaje, pentru care obligațiile fiscale sunt de peste 54.000.000 de euro.

De asemenea, la acțiune participă lucrători ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Harta politică a peluzelor din Europa. Nazism, antifascism și războaie între ultrași. Ce se ascunde în spatele scandalurilor din cupele eruopene
Capital.ro
Sprijin financiar de 1.000 de lei pentru tinerii din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi banii de la stat
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi apa din calorifere în octombrie. Centrala nu trebuie să funcționeze ca în mijlocul iernii
Adevarul
Revoltă în PNL. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu SURSE
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
MediaFlux
Procentul cu care cresc pensiile. Anunțul ministrului propus la Muncă, Florin Manole
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT