Prinţul William pleacă în misiune în Insulele Falkland

Prinţul William nu are statut special în armata Marii Britanii şi, în calitate de pilot de elită în cadrul Forţelor Aeriene Regale, el este folosit ori de câte ori este nevoie de serviciile sale. Asta se va întâmpla şi la începutul anului viitor, cu toate că, potrivit ultimelor zvonuri, soţia sa, Kate Midleton, ar putea fi însărcinată.
Romania TV
11 nov. 2011, 06:49
Prinţul William pleacă în misiune în Insulele Falkland

Prinţul William, al doilea succesor la tronul Marii Britanii, va face parte din februarie până în martie 2012 dintr-un echipaj de patru piloţi care va patrula aerian în zona Insulelor Falkland.

Potrivit oficialilor de la Londra, misiunea este una de rutină şi are ca scop oferirea de sprijin forţelor britanice din Atlanticul de sud.

„Pentru britanicii de acum şi pentru generaţiile viitoare, exemplul dedicării vieţii pentru a-i ajuta şi proteja pe ceilalţi şi de a servi ţara trebuie să rămână una dintre cele mai de preţ valori naţionale”, spune prinţul William.

Din 1833, insulele Falkland sunt teritoriu britanic, dar au fost revendicate în permanenţă de Argentina. Ultimul conflict dintre cele două state a avut loc în 1982 şi s-a soldat cu moartea a peste 600 de soldaţi argentinieni şi peste 200 de britanici.

Prinţul William, care s-a căsătorit în aprilie 2011 cu Kate Middleton, se află în prezent la o bază a Royal Air Force din nordul Ţării Galilor.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cele 3 momente care i-au schimbat viața lui Giovanni Becali: “N-am plecat din România ca să muncim ca fraierii!” Cum şi-a cunoscut nevasta: “Nu mai vreau să fac nimic!”
Capital.ro
Schimbare importantă la Hidroelectrica. Ce se întâmplă cu termenul de plată al facturilor
Playtech.ro
Poate șeful să te sune după program? Ce spune Codul Muncii
Adevarul
Escrocheriile pe WhatsApp și SMS, „infracțiunea rapidă” a momentului. Pierderi medii de 733 de dolari
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Motivul real al plecării lui Zeljko Kopic de la Dinamo! Înțelegerea care a dat planurile peste cap
MediaFlux
Horoscopul weekendului 6-7 iunie 2026! Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți