Băsescu: Declaraţia lui Iohannis privind REFUGIAŢII e DEMAGOGICĂ şi PROPAGANDISTICĂ

Președintele MP, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, că, în opinia sa, România trebuie să se opună, ca stat suveran, deciziei UE privind cotele de refugiați.
Iulian Tudor
18 nov. 2015, 17:38
Băsescu: Declaraţia lui Iohannis privind REFUGIAŢII e DEMAGOGICĂ şi PROPAGANDISTICĂ

Acesta a criticat afirmațiile șefului statului de la Bratislava referitoare la atentatele de la Paris și cotele de refugiați.

Citeşte şi: „Hai, Traiane, lasă VRĂJEALA!” Cum le răspunde Băsescu celor care îl critică pe Facebook

„În afară de a fi o declarație demagogică este și propagandistică. Să fii un demagog propagandist este mai mult decât să fii un simplu demagog. Eu am văzut declarația președintelui României. Spune: ‘România nu-i va supraveghea pe musulmani’. Păi nu a pus nimeni problema supravegherii musulmanilor care trăiesc de secole pe teritoriul României, în mod deosebit în Dobrogea. Aceia sunt integrați, sunt parte a corpului națiunii române, cu valorile lor pe care le-au adaptat la realitățile României. Aici vorbim despre cu totul altceva, despre riscuri de securitate pe fond, pe termen scurt și mediu, și vorbim de fibra creștină a Europei pe termen lung”, a precizat Traian Băsescu, la B1 tv.

În opinia sa, soluția privind cotele de refugiați impuse de UE statelor membre este respectarea tratatelor europene în vigoare, indiferent de costuri, adăugând că un demers la Curtea Europeană de Justiție, după modelul Ungariei, este unul bun, dar birocratic, scrie Agerpres.

„Aici e o chestiune care ține de tratate. Nu există o asemenea posibilitate prin Tratatul consolidat al UE sau prin Tratatul de aderare a României la UE, nu există varianta să ni se repartizeze cote de refugiați. În această situație, înainte de orice, eu, ca stat suveran, spun: nu. Îmi asum toate obligațiile care decurg din tratatele europene la care sunt parte și spun: nu. Cu atât mai mult cu cât nu sunt parte a Schengen-ului, nu eu am spus veniți la mine. Pe mine m-ați refuzat să intru în Schengen, deci nu sunt bun. (…) E nevoie de o decizie a Parlamentului. (…)”, a arătat Băsescu.

Întrebat care sunt și costurile de politică externă ale unei astfel de decizii, el a spus:

„Pot fi costuri, dar este un moment în care ni se cere încălcarea tratatelor și în această situație prefer să rămân în tratate și să-mi asum niște costuri politice. Nu e vorba de a ni se lua banii pentru că ei au altă destinație. Dacă domnul cancelar al Austriei spune ”vă luăm bani dacă nu primiți refugiați”, atunci spunem și noi ”vă luăm OMV Pentrom” pentru că nu s-a întâlnit hoțul cu prostul! România nu-și poate lua șuturi în fund. Nu avem responsabilități în plus. Noi avem deja refugiați care ne presează. Azi i se dă României o temă, mâine va fi nevoie de România în altă temă”, a adăugat fostul șef al statului.

El a susținut că, în varianta în care țara noastră va prelua cotele de refugiați impuse de la Bruxelles, ”se mărește enorm riscul să se producă” un atentat terorist.

Citeşte şi: Traian Băsescu: „Oare a fost doar o ÎNŞELĂTORIE spectacolul regizat de Iohannis?”

„Serviciile de securitate românești sunt foarte bine puse la punct, dar a primi un grup de islamiști din zonele din care vin (…), care sunt educați în spiritul disprețului pentru creștinism și pentru regulile noastre, reprezintă un risc suplimentar”, a explicat președintele MP.

Potrivit acestuia, ce se întâmplă zilele acestea în Europa reprezintă ”un succes enorm al terorismului plantat deja pe teritoriul Uniunii Europene”.

„A tensionat la maxim structurile de securitate ale statelor europene, în mod deosebit vest-europene. Orice hârtie aruncată într-o gară declanșează evacuări. (…) S-a ajuns la exagerări din cauza tensiunii enorme. (…) După mine serviciile de securitate se simt depășite de riscuri”, a mai spus Băsescu.

În ceea ce privește atentatele de la Paris, el le cataloghează drept „un eșec major al serviciilor de securitate franceze”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
“Rotaru a pregătit perfect strategia pentru derby! Mora s-a jucat cu mintea lui Mendy”. Greșeala majoră făcută de Bergodi care a costat-o pe U Cluj titlul de campioană
Capital.ro
Călin Georgescu face dezvăluiri despre eliminarea sa din cursa prezidențială: Au făcut din Țara Românească o peșteră de tâlhari
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru rovinieta din iulie 2026. Exemple concrete de prețuri, taxa se va calcula în funcție de norma EURO
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Trafic îngreunat pe Autostrada A3, pe sensul de mers spre București, în urma unui impact violent între trei mașini
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
Infecția cu hantavirus din România nu se transmite de la om la om ci este tulpina transmisă de rozătoare, confirmă Institutul Cantacuzino
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi