Soldaţi din forţele speciale americane vor ajunge „foarte curând” în Siria

Câteva zeci de soldați din forțele speciale americane, pe care administrația Barack Obama a decis luna trecută să-i trimită în Siria, vor sosi 'foarte curând' pe teren, a indicat duminică un înalt responsabil american.
Filip Stan
23 nov. 2015, 06:21
Soldaţi din forţele speciale americane vor ajunge

Ei vor fi acolo foarte curând„, a declarat, evitând să intre în detalii, Brett McGurk, trimisul special al președintelui american pentru coaliția internațională împotriva grupului Statul Islamic (SI), potrivit Agerpres.

Rolul lor este de a organiza forțele locale care se bat împotriva SI în nordul Siriei, a amintit diplomatul în emisiunea ‘Face the Nation’ a CBS. Președintele Obama a aprobat la sfârșitul lunii octombrie desfășurarea a peste 50 de soldați din forțele speciale în Siria, într-un rol necombatant de consilieri. Aceasta va fi prima desfășurare oficială de forțe americane la sol în Siria, de la începerea efortului internațional de război împotriva SI.

Citeşte şi Şeful diplomaţiei germane susţine că Rusia ar putea reveni în G8

Soldații americani vor asista o coaliție arabo-kurdă conținând în special principala miliție kurdă siriană, YPG (Unitățile de Protecție a Poporului Kurd), grupuri arabe și ale creștinilor siriaci. Aceste forțe locale kurde și arabe au efectuat deja „o operațiune foarte reușită” recucerind peste 1.000 km.p. din teritoriu în nordul Siriei și „ucigând aproape 300 de combatanți din grupul Statul Islamic‘ , și-a exprimat satisfacția McGurk, adăugând că ele caută în special să ‘izoleze’ Raqa, fieful grupului SI în Siria.

În general, scopul coaliției internaționale conduse de SUA este ‘de a sufoca, de a strangula centrul’ grupului SI în Irak și în Siria prin multiple ofensive coordonate la sol, a precizat diplomatul american. În afară de ofesniva spre Raqa, intenția coaliției antiSI este de a tăia orice acces al grupului SI spre frontiera siriană, de a întrerupe axa între Raqa și Mossoul (Irak) și de a recuceri orașul Ramadi în Irak, a mai indicat el.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
LIVE / David Popovici calificare în finala de 200 de metri liber cu cel mai bun timp! Ora de start a cursei pentru aur de la Settecolli
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Ce poți mânca cu 100 de lei pe litoralul românesc. Prețurile afișate într-un restaurant din Eforie Nord au stârnit reacții
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Ședință de urgență la Hermannstadt: finanțatorul ar fi decis să renunțe la echipă! Viitor incert pentru sibieni în Liga 2
MediaFlux
Cele patru zodii care vor primi o sumă mare de bani în săptămâna 29 iunie – 5 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?