Bărbat dispărut în Munţii Semenic. Aproximativ 150 de persoane au plecat în căutarea sa

Un bărbat Teregova, care s-a dus la cules de ciuperci, sâmbătă, în Munţii Semenic, nu a mai ajuns acasă. Un număr de 150 de persoane s-au mobilizat luni dimineața și au plecat în căutarea bărbatului.
Iulian Tudor
23 nov. 2015, 10:49
Bărbat dispărut în Munţii Semenic. Aproximativ 150 de persoane au plecat în căutarea sa

Bărbatul are 59 de ani și este angajat al Primăriei comunei Teregova.

„Familia a anunțat că bărbatul nu a mai ajuns acasă, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Deocamdată, acesta nu a fost găsit, fapt pentru care luni dimineața s-au mobilizat toate forțele, respectiv, jandarmi, reprezentanți ai ISU, polițiști și salvamontiști, dar și localnici și reprezentanți ai Direcției Silvice Caraș-Severin, în total, circa 150 de persoane. În ajutor a fost trimisă și o dronă, de la Caransebeș”, a declarat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin.

Cadavrul unui bărbat plecat să culeagă ciuperci a fost găsit mâncat de vulpi

La rândul său, șeful Serviciului Salvamont al CJ Caraș-Severin, Valentin Balaban, a declarat pentru Agerpres că din fiecare grup de căutare face parte și câte un salvamontist. De asemenea, pentru a ajuta la căutări au fost trimiși și doi câini salvamontiști din Caransebeș, unul dintre aceștia fiind primul câine născut, antrenat și brevetat în România pentru operațiuni de căutare și salvare în caz de avalanșe.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Antrenoarea de tenis care predă lecții în pantofi cu toc a generat mari controverse. Imaginile cu ea au devenit virale pe internet
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Cine plăteşte pentru repararea acoperişului unui bloc: legea nouă din 2025
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Nicușor Dan anunță un referendum care zdruncină totul. Ce vrea președintele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet