Prună, despre reducerea pedepselor deţinuţilor care scriu cărţi: „Proiectul de modificare e într-o formă avansată”

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat marți că va prelua inițiativa de modificare a dispozițiilor privind eliberarea condiționată a deținuților care au scris cărți și a anunțat că proiectul se află într-o formă avansată.
Iulian Tudor
24 nov. 2015, 18:14
Prună, despre reducerea pedepselor deţinuţilor care scriu cărţi:

„Predecesorul meu a promis acest lucru și există un proiect care se află în faza de avizare. Cred că trebuie făcut ceva în această materie, astfel încât să ajungem la o situație normală. Dacă, să spunem, cuiva din mediul academic îi trebuie mult mai mult de un an ca să scrie o carte, oricât timp liber ai avea, cred că este un pic greu de explicat cum poți să scrii trei, patru, cinci cărți într-un an. Deci, înțeleg să preiau inițiativa de la predecesorul meu și să o susțin„, a afirmat Raluca Prună la finalul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), potrivit Agerpres.

Ea a precizat că nu se poate pronunța cu privire la forma pe care o va avea această modificare.

În 16 septembrie, CSM a decis sesizarea Ministerului Justiției pentru modificări legislative în această materie, respectiv cu propunerea de a include în Regulamentul de aplicare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal aspectele reținute în concluziile punctului de vedere al Direcției Legislație, Documentare și Contencios.

Consiliul și-a însușit atunci punctul de vedere al Direcției Legislație, Documentare și Contencios cu privire la propunerea de modificare a art. 96 din Legea 254/2013 și observațiile formulate de Comisia nr. 1 a CSM, referitoare la verificarea cunoștințelor de tehnoredactare ale persoanei private de libertate, pentru situația în care aceasta urmează să-și tehnoredacteze personal lucrarea cu caracter științific; declarația persoanei private de libertate în sensul că este autorul lucrării cu caracter științific; declarația privind faptul că editorul este persoana juridică română sau străină, dar cu practică în publicarea de lucrări științifice, legal constituită, având prevăzut în obiectul de activitate editarea de lucrări științifice.

De asemenea, CSM a decis și efectuarea unui studiu de drept comparat de către Direcția afaceri europene, relații internaționale și programe în ceea ce privește existența în legislațiile altor state a posibilității de liberare condiționată în cazul elaborării de lucrări științifice publicate.

Persoanele aflate în detenție au scris 157 de cărți de la începutul anului 2014 și până în iunie 2015, în vederea reducerii pedepsei și eliberării condiționate, potrivit unor informații transmise în urmă cu câteva luni de Administrația Națională a Penitenciarelor la solicitarea AGERPRES.

Numărul cărților scrise în penitenciare a crescut față de anii anteriori, conform statisticilor ANP, care arată că în anii 2012 și 2013 au fost redactate 97 de lucrări de către persoane private de libertate.

Conform Legii privind executarea pedepselor, art. 96, lit.f, „în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare științifică publicată sau invenție și inovație brevetate”.

După ce în presă s-a semnalat că anumite lucrări scrise în penitenciar ar fi plagiate, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a anunțat că există mai multe propuneri de modificare a Legii privind executarea pedepselor și că scopul acestora este de a aduce clarificări referitoare la ce înseamnă caracterul științific al unor astfel de cărți.

De asemenea, DNA a anunțat în aceeași perioadă că a transmis o notă CSM și MJ în care cerea acestor instituții să aprecieze asupra oportunității inițierii unor modificări legislative în materie.

DNA își motiva demersul de modificare a legii prin faptul că pentru realizarea unor astfel de lucrări este nevoie de consultarea unor materiale de referință — enciclopedii, lexicoane, glosare, vocabulare, dicționare — „care nu pot fi în mod rezonabil accesate în penitenciar”.

Și Comisia de etică a Universității din București a reacționat în această privință. Reprezentanții acesteia au susținut că au constatat, în urma informațiilor primite de la Administrația Penitenciarelor, existența unei „imperfecțiuni majore” a cadrului legislativ privind reducerea pedepsei deținuților care realizează și publică lucrări științifice în regim de detenție.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT