Avertisment pentru răniţii din Colectiv. La ce pericole sunt expuşi la aproape o lună de la incendiu

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a lansat un avertisment care îi vizează pe răniţii cu arsuri pe suprafeţe mari din corp, aflaţi încă în spitale după incendiul din Club Colectiv, din 30 octombrie. Aceştia, chiar dacă au avut o evoluţie favorabilă, sunt expuşi unor riscuri de infecţie şi de complicaţii, ca urmare a scăderii imunităţii.
Romania TV
26 nov. 2015, 11:47
Avertisment pentru răniţii din Colectiv. La ce pericole sunt expuşi la aproape o lună de la incendiu

Victimele din incendiul din Colectiv care sunt încă internate în spitalele din Capitală nu se pot considera în afara oricărui pericol, în ciuda faptului că unele dintre ele au înregistrat o evoluţie favorabilă.

„Infecţiile nozocomiale (n.r. intraspitaliceşti) sunt o realitate la aceşti pacienţi. Suprafeţele arse sunt foarte mari, suportă multiple intervenţii invazive, iar imunitatea pacienţilor este foarte scăzută. Antibioterapia e utilizată în situaţia asta, dar se dezvoltă rezistenţă la antibiotice şi se poate întâmpla şi aici, şi în Anglia, şi în Italia, şi în altă ţară”, a explicat ministrul Achimaş-Cadariu.

„Infecţiile nozocomiale nu ţin de curăţenie, ele apar de la folosirea antibioticelor. Nu are legătură cu curăţenia. Problema majoră a acestor infecţii e suprautilizarea antibioticelor”, a explicat Arafat.

INCENDIU CLUB COLECTIV: Ajutoarele medicale din Germania au sosit la Bucureşti

Şase tineri sunt în stare critică, dintr-un total de 38 de pacienţi, internaţi încă în spitalele din România. Alte 29 de victime din Colectiv au fost transportate în spitale din străinătate.

Costurile estimative pentru pacienții răniți în clubul Colectiv care au fost transferați în străinătate se ridică la 90.000 – 100.000 de euro pe lună pentru o persoană, dar pot varia în funcţie de evoluţia şi complexitatea fiecărui caz în parte. Costurile vor fi acoperite de statul român, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului.

Președintele CNAS, Vaslie Ciurchea, a adăugat că din numărul total de pacienți internați în spitale după acest tragic eveniment 27 erau neasigurați. Pentru aceștia au fost plătite asigurările, conform legii, de Fundația Mereu Aproape, a precizat el.

„În străinătate au plecat 39, dintre care 33 folosesc formularul S2 sau 112, restul nu erau cetățeni români sau sunt plecați în Israel. Spitalele în care sunt internați bolnavii folosesc formularul S2, deci decontul se va face pe acest formular la momentul încheierii tratamentului sau pe etape de tratament”, a spus Ciurchea.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
Regulă pentru banii cash. Legea stabilește limite. Situațiile în care se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Românii pot obține până la 200.000 de euro fonduri nerambursabile. Tanczos Barna anunță lansarea programelor
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România