Ungureanu susţine că nu are emoţii pentru moţiune, ci pentru pensii şi reîntregirea salariilor

Primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat că emoţiile sale nu sunt legate de moţiunea de cenzură de vineri, ci de modul în care va trebui să fie pusă în aplicare hotărârea CCR privind contribuţiile de asigurări sociale ale pensionarilor, precum şi de reîntregirea salariilor din sectorul public.
Romania TV
25 apr. 2012, 09:51
Ungureanu susţine că nu are emoţii pentru moţiune, ci pentru pensii şi reîntregirea salariilor

Întrebat dacă moţiunea de cenzură îi dă emoţii, premierul a schimbat subiectul. „Cineva spunea că emoţiile ar trebui să existe pentru că sunt inerente acitivităţii primului-ministru. Emoţia mea, în momentul de faţă, este cum pot să pun în aplicare hotărârea Curţii Constituţionale în aşa fel încât pensionarii să capete ceea ce Curtea, pe bună dreptate, le dă. Tot aşa, am emoţii cum pot să fac să reîntregim salariile bugetarilor. Astea sunt adevăratele emoţii„, a declarat Ungureanu.

Premierul a detaliat apoi motivele emoţiilor sale. „Pentru că trebuie să fac un calcul, care în primul rând să mulţumească pe toată lumea şi în al doilea rând să ne dea mai departe nădejdea că această ţară îşi păstrează stabilitatea macroeconomică. Sunt emoţii pozitive. Vorbim de lucruri bune, nu vorbim de lucruri rele„, a spus primul-ministru.

Ungureanu a exclus folosirea oricărui tertip de a ocoli decizia CCR. „O decizie a CCR se pune în aplicare. Nu se discută chestiunea asta„, a conchis şeful Guvernului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte