Proteste la Londra şi Madrid contra implicării în lupta împotriva Statului Islamic din Siria

În jur de 5.000 de persoane au protestat sâmbătă la Londra împotriva intenției Marii Britanii de a se implica în campania unei coaliții internaționale de lovituri aeriene împotriva grupării Statul Islamic în Siria, în privința căreia Parlamentul ar urma să se pronunțe în următoarele zile. Mai multe mii de persoane au protestat și la Madrid împotriva unui angajament al Spaniei în Siria, iar șeful guvernului, Mariano Rajoy, a dat asigurări că nu va lua o decizie pripită. 
Romania TV
28 nov. 2015, 17:47
Proteste la Londra şi Madrid contra implicării în lupta împotriva Statului Islamic din Siria

Protestul de la Londra, organizat la apelul organizației „Stop the War”, a fost mai degrabă un eșec în comparație cu așteptările create, întrucât numai 5.000 de persoane s-au adunat în fața Downing Street, potrivit poliției și organizatorilor.

În 2003, peste un milion de oameni au protestat împotriva intervenției în Irak decise de premierul laburist de atunci, Tony Blair. „Am avut atunci un an pentru a ne aduna, acum nu am avut decât patru zile”, a declarat Lindsay German, una din reprezentantele „Stop the War”. „Bombele nu pot fi răspunsul indicat pentru teribila tragedie de la Paris. Le spunem deputaților, în special celor din Partidul Laburist, să nu facă aceeași greșeală ca atunci când s-a decis intervenția în Irak”, a adăugat ea.

Manifestația are loc după apelul lansat de președintele Francois Hollande la deputații britanici de a aproba participarea țării lor la campania de lovituri aeriene din Siria, la două săptămâni de la atentatele sângeroase de la Paris revendicate de Statul Islamic.

Prim-ministrul britanic David Cameron, favorabil unei decizii în acest sens, ar putea solicita un vot în acest sens săptămâna viitoare. Manifestația reprezintă un test pentru Partidul Laburist de opoziție, care este profund divizat în privința susținerii raidurilor din Siria dorite de premierul conservator David Cameron.
Noul lider al laburiștilor, Jeremy Corbyn, fostul copreședinte al „Stop The War”, se opune participării Marii Britanii la loviturile aeriene, dar mai mulți deputați laburiști au declarat deja că vor vota pentru un angajament al țării lor în Rusia, informează Agerpres.

La Madrid, în fața muzeului Regina Sofia, manifestanții, în jur de 5.000 conform unei estimări a organizatorilor, au scandat „Nu războiului”.

Manifestanții au răspuns apelului unei platforme cetățenești intitulate „Nu în numele nostru”, lansate de artiști, care a beneficiat în mai puțin de o săptămână de 34.000 de semnături pe internet, printre care cele ale primarilor din Madrid și Barcelona. Platforma se împotrivește unei soluții armate împotriva terorismului după atentatele de la Paris care s-au soldat cu 130 de morți și peste 350 de răniți.

Deși președintele francez încearcă să pună pe picioare o mare coaliție antiteroristă pentru a lupta împotriva grupării jihadiste SI, guvernul conservator al lui Mariano Rajoy pare să evite orice inițiativă înainte de alegerile legislative de la 20 decembrie. „Deciziile, ca în orice aspect al vieții, trebuie bine gândite”, a spus sâmbătă Rajoy. Guvernul „discută cu aliații săi, așteaptă aprobarea unui plan”.

În 2004, conservatorii conduși de Jose Maria Aznar, care a susținut invazia americană în Irak în 2003, a pierdut alegerile legislative, la trei zile după atentatele de la Madrid soldate cu 191 de morți, atribuite unor atacatori islamiști.

Cu o lună înainte de alegerile legislative de la 20 decembrie, Mariano Rajoy, al cărui guvern dă asigurări că nu a primit o solicitare precisă din partea Franței, pare a încerca să evite capcana în care a căzut predecesorul său într-o țară eminamente pacifistă, comentează AFP.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Gabi Iancu, mărturii emoționante din Spania după tragedia cu Jesus de Miguel și Owono: „Asta s-a întâmplat la antrenament”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 5 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină în marile orașe din România
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT