Poveste adevărată. Cum nu m-am cuplat la speed-dating! O aventură cu bărbaţi singuri

„Să mă duc? Să nu mă duc?” Așa m-am întrebat timp de câteva zile. Cineva îmi frânsese inima și căutam soluții să nu mă bălăcesc într-o nesfârșită plângere de milă. Trebuia să-mi forțez singură mâna, așa că într-una din zile, când mă uitam pe net, am dat click și m-am înscris la un eveniment speed-dating.

În principiu, auzisem cam despre ce este vorba – zece mese, zece întâlniri rapide timp de zece minute cu câte o persoană – altfel spus, în loc să vorbești cu unii pe net, vorbești cu ei în realitate. În dreptul motivului am scris în loc de “caut o relație”, “socializare”. Erau singurele două variante acceptate. Dacă ar fi fost să scriu adevărul pe scurt, ar fi sunat așa: “preocupări anti-depresie”.
Întâlnirea era stabilită pentru ora 14.30 într-o locație centrală și aglomerată. Sunt punctuală de felul meu…, iar acum chiar nu puteam să las cel puțin douăzeci de persoane să mă aștepte, din care zece erau bărbați… dacă era doar unul mă băgam la o întârzire de zece minute, acolo… ca să dea bine… dar cu zece nu te pui.

Am ajuns chiar mai devreme cu câteva minute ca să găsesc și să observ locația. Nimic deosebit. Oameni pe terasă, soare afară. Era clar că se va ține înăuntru. Am intrat la fix 14.30 și privirea mea laterală sau pierdută în zare (Slavă Domnului că avem această abilitate!) a fotografiat rapid câțiva bărbați grupați în jurul unuia cu o listă… și nicio femeie! Am intrat în panică și l-am întrebat cu o voce joasă, dar autoritară, pe băiatul care servea:
Toaleta unde e?
Jos, mi-a răspuns el imediat, arătându-mi niște scări.
Cam în același timp cu răspunsul băiatului, din grupul bărbaților care mă urmăriseră cu privirile – le simțeam cum sfârâiau curioase pe geaca mea de piele – s-a auzit o voce:
Sus!
În timp ce coboram, am auzit cum băiatul le explica ce căutam de fapt și apoi un “Aaaa (ușor dezamăgit), toaleta!”.

Urmărește-ne în Discover