Hollande şi Obama s-au recules la Bataclan. Au adus omagiu celor 90 de victime ale atacurilor jihadiste din Franţa

Președintele francez, François Hollande, și cel american, Barack Obama, s-au recules în cursul nopții de duminică spre luni în fața sălii de spectacole Bataclan unde 90 de persoane au fost ucise de jihadiști la 13 noiembrie.
Filip Stan
30 nov. 2015, 06:54
Hollande şi Obama s-au recules la Bataclan. Au adus omagiu celor 90 de victime ale atacurilor jihadiste din Franţa

François Hollande, Barack Obama și primarul Parisului, Anne Hidalgo, au depus flori în fața clădirii, situată în arondismentul al XI-lea din Paris, după care s-au recules. Ulterior, șeful statului francez l-a însoțit la mașină pe oaspetele american.

La Bataclan a fost comis, în plin concert, atentatul cel mai sângeros din seria de atacuri jihadiste care au avut loc la 13 noiembrie la Paris, care au mai vizat terase ale unor cafenele pariziene și Stade de France.

Barack Obama s-a întâlnit cu președintele francez în fața sălii Bataclan imediat după ce a aterizat la Paris, luni, în jurul orei 00.40, cu câteva ore înainte de deschiderea Conferinței internaționale asupra schimbărilor climatice (COP21).

Atentatele, cele mai grave comise vreodată în Franța, au făcut în total 130 de morți și aproape 350 de răniți, la zece luni după atacurile de la 7 ianuarie care au însângerat deja capitala.

Citeşte şi Iohannis, OMAGIU adus VICTIMELOR atacurilor teroriste din Paris: SENTIMENTUL care domină e cel de REVOLTĂ şi SPERANŢĂ

Această vizită, sub măsuri de protecție sporite, a fost anunțată în ultimul moment, în contextul în care duminică după-amiază militanți anti-COP21 au provocat incidente în Piața Republicii la Paris, loc simbolic devenit un „memorial” al victimelor de la 13 noiembrie.

Duminică, premierul canadian, Justin Trudeau, de asemenea prezent în Franța pentru a participa la COP21, s-a deplasat la Bataclan însoțit de omologul său francez, Manuel Valls, și de Anne Hidalgo, precum și de premierul Québecului, Philippe Couillard.

Șeful guvernului britanic, David Cameron, s-a recules în fața sălii Bataclan lunea trecută, în timp ce alți lideri vor face același lucru în zilele următoare.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Toate detaliile despre transferurile Rapidului! Ce lovitură de imagine încearcă Angelescu: „Și eu, și Pancu ni-l dorim”
Capital.ro
Comisioane suplimentare pentru românii cu card. Situațiile în care se taxează mai mult pentru retragerile de numerar
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?