PDL: Sumele din calculul greşit al contribuţiilor pentru pensii să se considere avans la CAS

PDL ia în calcul ca sumele pe care Casa de Pensii trebuie să le restituie pensionarilor reprezentând contribuţia de 5,5% la asigurările de sănătate să fie calculate ca avans pentru plata CAS pe următoarele luni, până când se ajunge la o echivalare a sumelor restante.
Romania TV
25 apr. 2012, 11:38
PDL: Sumele din calculul greşit al contribuţiilor pentru pensii să se considere avans la CAS

Potrivit unor surse democrat-liberale, atât ministrul Muncii, cât şi preşedintele Casei de Pensii au fost informaţi cu privire la posibilitatea ca sumele pe care statul trebuie să le restituie pensionarilor, în urma calculării greşite a CAS, să se considere un avans. Astfel, pensionarilor nu li se va mai reţine contribuţia de 5,5% la asigurările de sănătate.

Sursele citate au menţionat că astfel, efortul bugetar nu este la fel de mare şi se poate ajunge la o echivalare a acestor sume, printr-un calcul făcut în perioada următoare de Casa de Pensii.

Pensionarilor li se va restitui diferenţa de contribuţii începând cu data deciziei Curţii Constituţionale, pentru plata retroactivă fiind necesară în continuare acţionarea în instanţa de judecată, au explicat democrat-liberalii.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Clipe de teroare pentru un apropiat al lui Horațiu Potra, inculpat în dosarul lui Călin Georgescu. A fost bătut cu bâtele și i s-a incendiat un imobil
Capital.ro
Interzis la bloc. Proprietarii de locuri de parcare nu au voie, chiar dacă e spațiu personal. Se impun interdicții prin lege
Playtech.ro
Cât te costă lunar un apartament nelocuit în România. Calcul complet
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Predicția lui Gigi Becali! A numit cele 6 echipe care vor intra în play-off: ”Ele nu au forța să se ducă!”
MediaFlux
Prețul gazelor naturale nu se modifică. Ministrul Energiei anunță ce se întâmplă concret în următorul an
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil