INCENDIU COLECTIV. 31 de răniţi, internaţi în spitale, şase sunt în stare critică şi gravă

Un număr de 31 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv sunt internate miercuri în spitalele bucureștene, dintre acestea șase fiind în stare critică și gravă.
Ionela Marcu
02 dec. 2015, 08:37
INCENDIU COLECTIV. 31 de răniţi, internaţi în spitale, şase sunt în stare critică şi gravă

Potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătății, 30 de pacienți se află în unități medicale din străinătate.

În urma incendiului de la clubul Colectiv au murit 60 de persoane.

CITEŞTE ŞI Patronii clubului Colectiv află astăzi dacă vor fi eliberaţi din arestul preventiv

În urmă cu o lună, un incendiu cuprindea unul din cluburile populare ale Capitalei, într-o seară de vineri, la concertul unei trupe rock. Goodbye to Gravity îşi lansa un nou album în prezenţa mai multor prieteni, jurnalişti, fotografi, altor muzicieni şi a sute de fani. Show-ul a inclus artificii, iar unul dintre stâlpii din apropierea scenei a luat foc, flăcările extinzându-se rapid la tavanul localului, ambele fiind acoperite cu burete de antifonare care nu era ignifug.

Deşi, iniţial, oamenii s-au îndreptat spre ieşire în ordine, la scurt timp s-a instalat panica şi haosul, după ce ieşirea s-a blocat din cauza celor care au căzut intoxicaţi.

Autorităţile au anunţat atunci 26 de morţi. O altă victimă a murit în drum spre spital. Dintre cei 172 de răniţi care au ajuns la spital, au fost internaţi 147, aproape 100 fiind în stare critică şi gravă. La o lună după incendiu, numărul morţilor a ajuns la 60.


DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
George Russell a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: Lewis Hamilton, pe locul 7 în Baku
Capital.ro
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat implicarea Washingtonului în căderea Guvernului Bolojan: Putem face asta oricărei țări dorim
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte