Accident GRAV pe Autostrada Bucureşti – Piteşti. Trei maşini implicate VIDEO

Un grav accident de circulaţie a avut loc, vineri seara, pe A1 Bucureşti - Piteşti. Un autoturism, o autoutilitară şi un autocar au fost implicate, iar două persoane au fost rănite. Alte patru maşini s-au tamponat ulterior, ca urmare a faptului că s-au format coloane pe sensul pe care s-a produs accidentul.
Romania TV
04 dec. 2015, 17:56
Accident GRAV pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. Trei maşini implicate VIDEO

Coliziunea a fost provocată de o maşină care a lovit din spate o autoutilitară, iar în autoturism a intrat apoi un autocar.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că, vineri seara, traficul rutier a fost întrerupt pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, pe sensul de mers către Piteşti, în zona kilometrului 36.

Un autoturism a lovit din spate o autoutilitară, proiectând-o în afara părţii carosabile. Imediat după producerea impactului, un autocar a lovit din spate autoturismul. Întrucât din cauza accidentului s-au format coloane de maşini, încă patru autovehicule s-au tamponat.

Traficul a fost blocat aproximativ o oră, până când s-au efectuat măsurătorile, iar două dintre autovehiculele implicate în accident au fost trase pe banda de urgenţă.