40 de zile de la TRAGEDIA din clubul Colectiv: Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă şi s-au aprins lumânări VIDEO

Miercuri, 9 decembrie, s-au împlinit 40 de zile de când zeci de suflete au pierit în cea mai mare tragedie a ultimilor ani. În faţa Clubului Colectiv au ars lumânări şi s-au spus rugăciuni, iar un sobor de preoţi a oficiat o slujbă. Miercuri dimineaţă a mers la locul tragediei şi preşedintele Klaus Iohannis, iar la prânz va merge şi premierul bitanic David Cameron, informează România TV.
Iulian Tudor
09 dec. 2015, 12:55
40 de zile de la TRAGEDIA din clubul Colectiv: Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă şi s-au aprins lumânări VIDEO

Au trecut 40 de zile de când 60 de tineri au urcat la Cer, iar alte câteva zeci de persoane sunt acum internate în mai multe spitale din ţară şi din străinătate. În faţa Clubului Colectiv, puţini de această dată, au venit să aprindă lumânări.

Aceşti copii care au venit să petreacă o clipă de fericire au fost curmaţi de neglijenţa şi iresponsabilitatea celor care aveau în grijă clubul. Ne pare rău şi vor fi veşnic în amintirea noastră, vor fi un simbol„, a spus o femeie.

Datorită tinereţii lor, mă bufneşte şi plansul, datorită frumuseţii lor şi cultul lor pentru muzică am venit. E a treia oară când vin„, a spus o altă femeie.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a aprins o lumânare la locul tragediei în memoria celor care şi-au pierdut viaţa. De asemenea, şi premierul britanic David Cameron va merge la clubul Colectiv, în cursul zilei de miercuri.

Arhiepiscopia Bucureștilor intenționează să ridice o cruce în fața clubului Colectiv

Arhiepiscopia Bucureștilor intenționează să ridice o cruce în fața clubului Colectiv, unde victimele tragediei să fie pomenite, a anunțat miercuri Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a oficiat o slujbă la 40 de zile de la incendiu, în fața clădirii unde a fost localul.

Miercuri, la inițiativa primarului interimar al sectorului 4, Daniel Băluță, a fost oficiată de către părintele Timotei Prahoveanul, împreună cu un sobor de preoți și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox București, slujba de pomenire la 40 de zile.

„Biserica ne învață că, la 40 de zile după trecerea unui suflet din această lume, el se prezintă la judecata particulară având să dea răspuns de cele ce a lucrat în această viață”, a spus Timotei Prahoveanul, la finalul slujbei. El a amintit că, în cele 40 de zile, în bisericile din țară au fost oficiate slujbe de pomenire pentru victimele din Colectiv.

„În această perioadă de 40 de zile care s-a scurs de la accidentul și de la incendiul de la Colectiv, împreună cu familiile celor care au trecut din această viață, biserica, prietenii și cunoscuții lor au înălțat rugăciuni, atât în Catedrala Patriarhală, în catedralele (…) cât și în comunitățile mănăstirești și parohiale din întreaga țară”, adăugat Timotei Prahoveanul.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului a spus că aceste rugăciuni demonstrează puterea iubirii. „Aceste rugăciuni ne arată nouă că iubirea este mai tare decât moartea, ne arată de asemenea că iubirea n-o poate ucide nici piatra de mormânt și ne încredințează de faptul că noi, cei care avem nădejde prin aceste rugăciuni, nădăjduim să fim împreună din nou într-o zi cu cei pe care i-am iubit, cu cei cu care am fost în comuniune”, a spus el.

Timotei Prahoveanul a anunțat că Arhiepiscopia Bucureștilor intenționează ridicarea unui monument de pomenire a victimelor din Colectiv.

„În acest loc, unde se află acum o troiță de lemn, Arhiepiscopia Bucureștilor dorește să așeze o cruce de marmură sau de piatră în perioada următoare, unde să fie înălțate rugăciuni de către familiile celor care au trecut din această viață, să fie așezate lumânări și să le fie pomenit numele, pentru că atunci când pomenim pe cineva înseamnă că îl păstrăm în grija și iubirea noastră”, a adăugat acesta.

El i-a îndemnat pe oameni să se roage pentru odihna sufletelor celor morți, pentru liniștea familiilor lor și pentru cei din spitale, „împreună cu rugăciunile Preafericitului Părinte Patriarh, ale soborului de slujitori și ale tuturor celor care se gândesc în aceste momente la cei care s-au mutat din cele trecătoare la cele veșnice”.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Marian Golea știe pentru ce zodii urmează o lună perfectă: „Totul le merge perfect”
Capital.ro
Dispar cardurile bancare?! Devine obligatoriu în toate țările UE până în 2030. Cum vor plăti toți oamenii
Playsport.ro
Descoperirea care șochează despre telefonul lui Trump: nici patriotic, nici american nu este
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
O mare bătaie de cap pentru șoferi. Prețurile la RCA explodează
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
Unde a fost găsit Irinel Columbeanu, după ce a fost dat dispărut de către apropiați. De ce avea telefonul închis de zile bune
Capital.ro
Șoferii care trebuie să schimbe permisul de conducere. UE a impus o nouă regulă. Termen final, 19 ianuarie 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
Decizie privind recalcularea pensiilor de către casele de pensii! Deputații au votat prelungirea până la 30 iunie 2026
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană