Fostul deputat Florin Anghel şi consilierul judeţean Dănuţ Cornea, audiaţi la DNA în dosarul „Ciuperceasca”. UPDATE

Fostul deputat PDL Florin Anghel a ajuns, joi dimineață, la DNA Ploiești unde este audiat în legătură cu afacerea "Ciuperceasca", prejudiciul în acest dosar fiind estimat la 18 milioane lei. Consilierul județean PNL Dănuț Cornea, fost director al Parcului Industrial Plopeni, s-a prezentat şi el, joi, la sediul DNA Ploiești, fiind citat pentru a fi audiat în acelaşi dosar.
Iulian Tudor
10 dec. 2015, 09:38
Fostul deputat Florin Anghel şi consilierul judeţean Dănuţ Cornea, audiaţi la DNA în dosarul
Potrivit unor surse citate de Agerpres, în perioada în care Anghel a fost președinte al Consiliului Județean Prahova, autoritățile ar fi vândut la prețuri subevaluate zeci de hectare de teren care au aparținut fostei cazărmi Ciuperceasca.

La intrarea în sediul DNA Anghel a declarat că nu știe despre ce este vorba. Conform unor surse, el a fost citat ca suspect, în același dosar urmând a fi audiate mai multe persoane.

Citeşte şi: Ioan Oltean poate fi ARESTAT. Deputaţii au aprobat cererea DNA: „Mi-am făcut bagajul” VIDEO

Concret, în mandatul de președinte de CJ al lui Florin Anghel, aproximativ 40 de hectare de teren, care au aparținut fostei cazărmi Ciuperceasca, au fost trecute din proprietatea MApN în proprietatea Parcului Industrial Plopeni, al cărui acționar unic este Consiliul Județean Prahova.

Ulterior, terenurile respective ar fi fost vândute la prețuri subevaluate, prejudiciul creat astfel fiind estimat la 18 milioane lei.

În acest dosar, ar fi vizați și directorul de atunci al Parcului Industrial Plopeni, consilierul județean Dănuț Cornea, dar și Andreea Cosma, fiica președintelui suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma.

Conform surselor citate, documentele legate de vânzarea respectivelor terenuri ar fi fost întocmite la cabinetul notarial al Andreei Cosma.

Consilierul județean PNL Dănuț Cornea, fost director al Parcului Industrial Plopeni, s-a prezentat şi el joi după-amiază, la sediul DNA Ploiești, pentru audieri. În același dosar, ar urma să fie audiată tot joi și Andreea Cosma, fiica președintelui suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma.

În acest moment, în sediul DNA Ploiești se află Florin Anghel, care ar fi acuzat în acest dosar de instigare la abuz în serviciu.

Anghel a fost președinte al CJ Prahova în perioada 2004-2008, ulterior câștigând un mandat de deputat PDL pentru legislatura 2008-2012.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Alertă de căldură extremă în România! ANM a anunțat un nou val de temperaturi de 39 de grade
Fanatik.ro
Universitatea Craiova a transferat unul dintre cei mai promiţători jucători de la FC U! Reacţia lui Adrian Mititelu: „I-am zis că îl las oriunde, dar nu acolo!”
Capital.ro
BNS a sesizat Comisia Europeană și Parchetul European în legătură cu programul SAFE: Demersul are ca obiectiv exclusiv protejarea interesului public
Playtech.ro
Reguli noi pentru prima de carieră didactică 2026. Ce document trebuie încărcat obligatoriu în aplicația STS
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
107 de milioane de lei! Fostul patron de la FCSB are un succes imens
MediaFlux
PAPARAZZI Gogoașă de la Trăsniți în NATO, șofer de ridesharing! Mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce prin București fostul actor FOTO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România