Şeful Sălii Polivalente din Bucureşti, Octavian Bitu, condamnat la 3 ani de închisoare

Octavian Bitu, directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, acuzat de fapte de corupţie, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, prin decizia Tribunalului Bucureşti, care nu este definitivă.
Iulian Tudor
14 dec. 2015, 21:45
Şeful Sălii Polivalente din Bucureşti, Octavian Bitu, condamnat la 3 ani de închisoare

Sentinţa a fost pronunţată luni, de Tribunalul Bucureşti, şi poate fi contestată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, pe 23 septembrie, pe Octavian Bitu, director al Complexului Sportiv Naţional Sala Polivalentă din Bucureşti, aflat în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, propunând instanţei să menţină şi în timpul judecării cauzei măsura arestului preventiv, luată în cazul acestuia în timpul urmăririi penale.

Citeşte şi: Şeful Sălii Polivalente, Octavian Bitu, ARESTAT PREVENTIV

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada aprilie – august, Octavian Bitu a pretins de la un om de afaceri, denunţător în cauză, suma de 10.000 euro şi cedarea unei construcţii deţinute de firma acestuia către o societate la care este asociat, în vederea valorificării în activităţi comerciale.

„Despre valoarea construcţiei, din care inculpatul Bitu Octavian a solicitat practic jumătate în scopul derulării de activităţi comerciale, denunţătorul a afirmat că este de minimum 180.000 euro, conform actelor contabile ale firmei. În schimbul banilor şi foloaselor materiale pretinse, inculpatul Bitu Octavian l-a asigurat pe denunţător că va stinge procesul civil aflat în derulare între CSN Sala Polivalentă şi firma acestuia din urmă şi va prelungi contractul de închiriere a terenurilor pe care se află construcţia respectivă”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Octavian Bitu i-ar mai fi promis omului de afaceri că, în schimbul banilor şi foloaselor cerute, la viitoarea licitaţie pentru închirierea terenurilor, câştigătoarea va fi o firmă la care denunţătorul şi un apropiat al lui Bitu să fie asociaţi.

„Pe terenurile pe care le închiriase de la Complexul Sportiv Naţional – Sala Polivalentă, firma denunţătorului construise o clădire pentru care, în cursul anului 2013, avea un contract de închiriere cu un restaurant”, potrivit procurorilor.

În aceste condiţii, în luna aprilie 2013, Octavian Bitu ar fi ameninţat un alt om de afaceri, denunţător în cauză, că îi vor fi reziliate contractele de închiriere pentru terenuri, dacă nu va renunţa la contractul de închiriere a construcţiei, astfel încât aceasta să fie închiriată unei firme indicate de directorul Sălii Polivalente.

„În săptămâna ulterioară primei ameninţări şi în luna mai 2013, inculpatul Bitu Octavian a reiterat ameninţările şi l-a înştiinţat pe denunţător că, dacă nu este de acord cu propunerile lui, va determina rezilierea contractului de închiriere a terenurilor pe care a fost construită clădirea”, au precizat anchetatorii.

Directorul Sălii Polivalente a fost prins în flagrant în 1 septembrie, după ce a primit 10.000 de lei de la unul dintre denunţători. Octavian Bitu este în arest preventiv din 2 septembrie, în urma unei decizii luate de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor DNA, scrie Mediafax.

Citește și: INTERCEPTĂRI în dosarul şefului Sălii Polivalente. Bitu, către un afacerist: Vreau ACUM. Vreau MAŞINĂ, mă!

Octavian Bitu era director al Sălii Polivalente din Bucureşti din aprilie 2013, când ministru al Tineretului şi Sportului era Nicolae Bănicioiu.

Bitu este şi vicepreşedinte al Organizaţiei Sectorului 4 Bucureşti a PSD, filială condusă de Nicolae Bănicioiu. De asemenea, ministrul Sănătăţii i-a botezat un copil directorului de la Sala Polivalentă.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor