Dorina Chiriac, mesaj dur pentru ISU: Eu să fiu Barbie şi partenerul meu să fie Ken. Şi să nu ne luptăm că ies scântei

Actriţa Dorina Chiriac a postat pe pagina sa de facebook un mesaj dur la adresa celor de la ISU. Aceasta critică decizia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care interzice folosirea focului în timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă, dar şi a a festivităților desfășurate în restaurante sau pentru ambianță ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, şi discoteci.
Alina Costache
15 dec. 2015, 08:53
Dorina Chiriac, mesaj dur pentru ISU: Eu să fiu Barbie şi partenerul meu să fie Ken. Şi să nu ne luptăm că ies scântei

Dorina Chiriac spune că soluţia nu e interzicerea flăcării, pentru că în această logică ar trebui retrase de la vânzare chiar şi chibriturile, ci, mai multe măsuri de siguranță, educarea dar şi responsabilizarea atât a artiştilor, cât şi a publicului.

Până acum orice spectacol în care se foloseau lumânări aprinse, țigări, pipe, artificii, făclii erau supravegheate atent din culise de pompierii teatrului și de tot personalul tehnic și artistic. De acum mi se interzice să aprind o lumânare când joc eu «Scorpia îmblânzită» a lui Shakespeare. De fapt, mi se arată că ar fi bine ca totu’n jur să fie plastic, inclusiv flacăra de lumânare, eu să fiu Barbie, și Alex, partenerul meu, să fie Ken. Și nu ne mai luptăm că ies scântei. Ce dacă totul e ignifugat până în dinți în jur? De fapt, cel mai și cel mai sigur, ca ISU să nu se urnească dintre perne, și să-și continue somnul liniștit care-a fost tulburat un pic de Colectiv, of, of, este să stăm noi, Ken-Petruchio și Barbie-Catarina, ca două lemne de plastic în picioare, să zicem textu’, și-aia e”, a scris Dorina Chiriac pe contul său de Facebook.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București a emis, pe 10 decembrie, un comunicat în care menționa că este interzisă folosirea flăcării – lumânări, făclii, torțe și altele asemenea – pe timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă, a festivităților desfășurate în restaurante sau pentru ambianță ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, şi discoteci.

Citeşte şi 

DailyBusiness
Dronă militară căzută în județul Tulcea, la 5 kilometri de granița cu Ucraina. Armata nu a putut ridica avioanele din cauza vremii
Spynews
Portalul 11:11. Ce să faci în această zi pentru a atrage lucruri bune în viața ta
Fanatik.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul Simonei Halep înainte de Crăciun. Sportiva a publicat noile oferte valabile în luna decembrie
Capital.ro
Călin Georgescu anunță sfârșitul lui Macron și a Ursulei von der Leyen: Frica plutește în aer, iar șahul se joacă până cade regele
Playtech.ro
Interzis la petarde și artficii pentru români în 2025, s-a schimbat legea. Cu ce mai poți să ”te joci” de sărbători ca să nu iei amendă de 7.500 de lei
Adevarul
Rusia inventează un nou scenariu: acuză Ucraina și UK că voiau să fure un MiG-31 și să-l ducă în România
wowbiz.ro
A murit Louis Schweitzer, omul care a transformat Dacia într-un brand global. Fostul director general al Renault avea 83 de ani
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Veste URIAȘĂ pentru români! Se întâmplă între 7 și 16 noiembrie
iamsport.ro
El e singurul om care știa că Nadia Comăneci va fugi din România în `89. Candidează la Primăria București: ”Dacă nu venea Revoluția, eram arestați”
MediaFlux
Vestea momentului! Salariul minim ar putea crește!
stirilekanald.ro
Anunț important pentru românii cu probleme de sănătate!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume