SCUTUL ANTIRACHETĂ de la Deveselu, operativ. Ambasadorul SUA: Acest sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei

Scutului antirachetă de la baza Deveselu a devenit operaţional începând de vineri. Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a declarat capabilitatea tehnică sistemului, subliniind componenta defensivă a acestuia şi precizând că este un moment important pentru România, pentru parteneriatul strategic cu SUA şi pentru NATO.
Alina Costache
18 dec. 2015, 05:30
SCUTUL ANTIRACHETĂ de la Deveselu, operativ. Ambasadorul SUA: Acest sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei

Lazăr Comănescu a declarat că finalizarea scutului a presupus un efort instituţional complex.

Din perspectiva României, participarea la sistemul antirachetă reprezintă un angajament strategic, susţinut de întreaga clasă politică şi de opinia publică, a spus Comănescu, subliniind că este un moment de maximă importanţă pentru România, SUA şi NATO.

Ministrul Afacerilor Externe a adăugat că scutul de la Deveselul este o dovadă de consolidare a parteneriatului strategic România-SUA, „parteneriat pe care îl vrem extins şi în alte domenii, mai ales cel economic”.

Comănescu a reafirmat „caracterul exclusiv defensiv al scutului antirachetă”, precizând că acesta nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse şi va fi utilizat doar în scopuri defensive, în faţa ameninţărilor din afara continentului.

De asemenea, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a precizat la ceremonia de declarare a capabilității tehnice a facilității antirachetă Aegis Ashore din cadrul Bazei militare de la Deveselu, că sistemul antirachetă de la Deveselu este indiscutabil cel mai important proiect strategic bilateral româno-american.

Şi ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a reiterat că sistemul antirachetă de la Deveselu este conceput împotriva amenințărilor din afara Europei, nu este îndreptat împotriva Rusiei și nici măcar nu are capabilitatea de a amenința Rusia.

„Acest sistem este proiectat doar pentru a contracara ameninţări venite din afara Europei. Aşa cum a spus domnul ambasador Comănescu, NU este, repet NU este îndreptat împotriva Rusiei şi nu are capacitatea de a reprezenta o ameninţare pentru Rusia. Am explicat acest lucru Rusiei cu numeroase ocazii. Totodată, ne-am oferit să colaborăm cu Rusia pentru a-i atenua îngrijorarea şi, în cazul în care doreşte acest lucru, pentru a-i proteja pe toţi cetăţenii noştri de rachete balistice din afara spaţiului euroatlantic”, a explicat Klemm.

În declaraţia comună România-SUA privind dobândirea capabilității tehnice a Facilității de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Baza Militară Deveselu, se precizează că „România şi Statele Unite ale Americii promovează dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi consolidarea securităţii în zona euro-atlantică. În contextul Parteneriatului Strategic, România şi Statele Unite anunţă astăzi, 18 decembrie 2015, că principalele componente militare ale facilităţii de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, element cheie al Etapei a II-a a Abordării Europene Adaptive în Etape (EPAA), au fost finalizate şi transferate comandantului operaţional în vederea integrării viitoare în arhitectura sistemului de apărare antirachetă a NATO.

Dobândirea acestei capabilități reprezintă o creştere semnificativă a capacităţii de apărare antirachetă şi a ariei de acoperire defensivă pentru zona sudică și centrală a teritoriului european al NATO în raport cu ameninţările cu rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune venite din afara spațiului euro-atlantic. Reușita de astăzi demonstrează strânsa cooperare dintre România şi Statele Unite şi angajamentul comun al celor două ţări faţă de stabilitatea şi securitatea regională. Acest anunţ evidenţiază amploarea şi profunzimea Parteneriatului nostru Strategic în acest an, când aniversăm 135 de ani de la stabilirea relaţiilor bilaterale.

Etapa a II-a a EPAA sporeşte capacităţile existente ale SUA şi NATO prin modernizarea sistemului de apărare antirachetă Aegis, folosirea unei variante mai avansate a interceptorului Standard Missile-3 şi adăugarea unei facilități de apărare antirachetă terestre SM-3 (denumită și sistemul terestru Aegis) la Deveselu. Aceste îmbunătăţiri completează eforturile finalizate deja pentru dezvoltarea capabilității NATO de apărare antirachetă, inclusiv prin amplasarea unui radar AN/TPY-2 în Turcia, a unui sistem NATO de comandă şi control la Baza Aeriană Ramstein, din Germania, şi dislocarea de nave înzestrate cu capacităţi de apărare antirachetă multi-misiune Aegis, cu baza la Rota, în Spania”.

Anunţul de astăzi vine după efectuarea unor ample activităţi de construcţie, instalare de echipamente şi testare, desfăşurate la Deveselu. EPAA contribuie substanţial la securitatea colectivă a NATO, ca parte integrantă a capabilității Aliate de apărare antirachetă.

România şi Statele Unite cooperează cu succes într-o gamă largă de proiecte în domeniul securității, inclusiv în cadrul operaţiunii Atlantic Resolve şi al altor exerciţii şi operaţiuni la nivel global. În acest context, România găzduieşte periodic reprezentanţi ai Comandamentului SUA din Europa şi ai comandamentelor categoriilor de forţe subordonate pentru efectuarea de antrenamente comune cu forţele militare din Europa Centrală şi din regiunea Mării Negre.

Anunțul care a fost făcut vineri are loc pe fondul discuțiilor la nivelul oficialilor americani despre maniera de răspuns la testele cu rachete efectuate de Iran pe 10 octombrie, care au încălcat rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.

Miercuri, zeci de senatori republicani americani i-au cerut președintelui Barack Obama să mențină sancțiunile contra Iranului, susținând că recentele teste cu rachete balistice efectuate de Teheran au arătat o ‘încălcare brutală a obligațiilor sale internaționale’. Un număr de 36 dintre cei 54 de senatori republicani, printre care liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnell, au semnat o scrisoare adresată liderului de la Casa Albă în care îi solicită acestuia să nu ridice sancțiunile impuse Iranului, așa cum prevede acordul convenit în iulie de Teheran și marile puteri (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța, China și Germania).

În scrisoare se afirmă că testele cu rachete sporesc capacitatea potențială a Iranului de a lovi Israelul și trupele americane din Orientul Mijlociu. ‘Iată de ce este o greșeală să tratăm programul de rachete balistice al Iranului separat de programul său nuclear’, susțin senatorii republicani. Textul scrisorii a fost elaborat de senatorul Kelly Ayotte, membru al Comitetului pentru servicii armate al Senatului american.

Ministrul apărării iranian Hossein Gehghan, citat de presa de stat de la Teheran, a declarat miercuri că țara sa nu va accepta nicio restricție impusă asupra programului său de rachete balistice.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
O fetiță de 5 ani a fost ucisă cu mașina în fața unei școli din București! Traficul este blocat
Fanatik.ro
Daniel Pancu a anunţat noul transfer de la CFR Cluj! Jucătorul dorit de FCSB semnează în Gruia: “E la Cluj! Face vizita medicală”. Exclusiv
Capital.ro
România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
Playtech.ro
Vremea o ia razna! Ce urmează după valul de frig, meteorologii nu se aşteptau la aşa temperaturi din nou
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil