Ţara în care a fost INTERZIS Crăciunul. Cinci ani de închisoare, biciuire şi amenzi uriaşe pentru cei care sărbătoresc

Serbarea Crăciunului este interzisă în Brunei, iar cei care încalcă această normă riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare și o amendă echivalentă cu 20.000 de dolari, relatează marți directmatin.fr, precizând că măsura a fost instituită în 2014 de sultanul Hassanal Bolkiah al micului stat de pe insula Borneo.
Romania TV
22 dec. 2015, 21:47
Ţara în care a fost INTERZIS Crăciunul. Cinci ani de închisoare, biciuire şi amenzi uriaşe pentru cei care sărbătoresc

Vizată de această interdicție este numai populația musulmană, reprezentanții celorlalte culte putând organiza petreceri private, fără a promova evenimentul. Sunt strict interzise decorațiunile de Crăciun și căciulile de Moș Crăciun.

Sultanatul Brunei are puțin peste 420.000 de locuitori, din care două treimi sunt musulmani. Există și budiști (13%) și creștini(10%).

Decizia referitoare la marcarea Crăciunului a fost comunicată odată cu instaurarea legii sharia, care prevede, printre altele, amputarea membrelor în cazul hoților, biciuirea pentru consumul de alcool și avort și lapidarea în cazul adulterului. Sultanatul Brunei este una din cele mai bogate țări din lume datorită imenselor sale zăcăminte de hidrocarburi și este singurul stat din Asia de sud-est care aplică sharia.

Interdicția de a sărbători Crăciunul a întâmpinat totuși o oarecare rezistență în sultanat. A fost lansată o campanie care a ajuns virală, numită #MyTreedom. Ea constă în postarea de fotografii cu brazi și decorațiuni de Crăciun pentru a lupta împotriva persecutării creștinilor, încheie directmatin.fr.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
După Aymen Boutoutaou, FCSB mai pregătește un transfer de răsunet! Mihai Stoica: „E cel mai bun jucător care a venit în România!”
Capital.ro
Românii din această țară sunt direct vizați de aceste schimbări. În ce condiții vor putea ieși la pensie
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România