Promisiunile USL privind guvernarea: Un milion de noi locuri de muncă şi impozit diferenţiat

USL a lansat, până acum, şapte programe constuind viziunea sa despre economie, educaţie, administraţie, agricultură, turism, mediu şi energie, printre promisiuni numărându-se crearea unui milion de noi locuri de muncă şi introducerea impozitului diferenţiat.
Romania TV
28 apr. 2012, 16:16
Promisiunile USL privind guvernarea: Un milion de noi locuri de muncă şi impozit diferenţiat

În viziunea sa despre economie, USL a avansat promisiunea de a face un milion de noi locuri de muncă, astfel încât numărul de angajaţi să devină cel puţin egal cu numărul de pensionari, promiţând, totodată, o creştere economică de 4% anual.

Obiectivul de creare a un milion de noi locuri de muncă va fi posibil, în viziunea USL, în principal, prin reducerea costului muncii şi prin scăderea fiscalităţii.

USL a promis reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrală a plăţii CAS datorate de angajatori pentru un an, precum şi zero taxe pentru angajarea în regim part-time şi creşterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună.

USL va păstra plafonul de 16% şi va introduce impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, astfel: cota 8% – până la 800 lei/lună, cota 12% – de la 800 lei/lună până la 1600 lei/ lună şi cota 16% – pentru ce depăşeşte 1600 lei lună.

După patru ani de mandat USL promite că TVA va reveni la 19%. USL promite, totodată, deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privată şi asigurări private de sănătate, cu plafon stabilit.

De asemenea, USL va introduce cota redusă de TVA la producţia de cereale, pâine, carne proaspătă, lapte şi legume (TVA 24%, din care 9% către buget şi 15% dedus producătorului).

USL promite că va acorda şi un card de credit pentru IMM-uri cu valoare cuprinsă între 5.000 şi 100.000 de Euro şi că va capitaliza CEC şi Eximbank.

Viziunea USL asupra guvernării, în domeniul economic, cuprinde şi plafonarea împrumuturilor guvernamentale pe piaţa internă. De asemenea, contractarea unor împrumuturi externe nu se va mai face decât pentru investiţii.

USL promite, totodată, să restructureze ANAF, Garda Financiară şi Vama şi să desfiinţeze 6.000 de posturi numite politic în perioada 02009-2010.

De asemenea, USL promite să plafoneze cheltuielile cu bunurile şi serviciile la minus 50% din valoarea actuală, să adapteze acordul actual cu FMI şi să negocieze în 2013 un nou acord cu FMI.

USL are în vedere, de asemenea, crearea a 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe până în 2016.

Viziunea USL în ceea ce priveşte administraţia prevede că funcţiile politice se vor limita doar la miniştri şi la secretarii de stat, Uniunea având în vedere ca în prima lună de guvernare să modifice Legea-cadru a descentralizării.

Pe de altă parte, USL şi-a propus să desfiinţeze Ministerul Dezvoltării, având în vedere că din 2012 se realizează trecerea de atribuţii şi de competenţe de la Guvern către regiuni.

USL îşi propune, de asemenea, să comaseze terenurile agricole şi să realizeze gratuit cadastrul pentru acestea.

Mai mult, USL îşi propune ca, până în 2020, să construiască 1.200 de kilometri de autostradă.

În ceea ce priveşte turismul, USL are în vedere să scutească trei ani de la impozitul pe profit investiţiile în acest domeniu, să elaboreze un nou act normativ de reglementare a situaţiei plajelor, să amplaseze bariere în larg pentru oprirea algelor, să extindă sezonul estival, să iniţieze programul „Prima piscină”, cu o cofinanţare de la bugetul de stat.

De asemea, există un document intitulat „Cele 15 propuneri ale USL pentru guvernare”, care prevede evitarea situaţiilor în care premierul nu ştie ce documente internaţionale îşi asumă ţara, precum în cazul ACTA.

USL îşi propune un dialog susţinut cu opoziţia, ONG-urile, societatea civilă în legătură cu aderarea la Schengen şi cu MCV precum şi combaterea politizării corupţiei promovate sistematic de către PDL.

Un alt punct vizează combaterea corupţiei guvernamentale şi „stoparea spolieriibugetului de stat” prin modificarea şi aplicarea Legii achiziţiilor publice şi prin exercitarea controlului Curţii de Conturi asupra activităţii ANAF şi ANRMAP.

Totodată, documentul USL prevede depolitizarea structurilor deconcentrate şi retragerea „Legii Igaş” privind dreptul de a candida al funcţionarilor publici, precum şi revenirea la valorile pensiilor şi salariilor de dinainte de iunie 2010, asumarea unui deficit de 3% convenit cu FMI şi modificarea de urgenţă a Legii responsabilităţii fiscale, care nu conţine niciun articol care să prevadă răspunderea în faţa Parlamentului a celor care încalcă legea.

Programul USL vizează şi reglementarea de urgenţă a actelor normative privind Fondul de Rezervă al prim-ministrului, anchetarea şi controlul „băieţilor deştepţi din energie”, respingerea proiectului Roşia Montană, cu „evaluarea corectă pe trei zone: respectul pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice”.

USL mai propune pentru guvernare modificarea legislaţiei fiscale, în sensul aplicării unor taxe diferenţiate pe venituri, cu impozitarea până la 10% a averilor mari.

Acelaşi document prevede şi creşterea valorii salariului minim la 850 de lei, din asigurări şi venituri suplimentare la buget, relansarea companiilor de stat, „nu prin privatizare pe bani puţini şi comisionane mari, ci prin asigurarea unui management privat, autentic şi prin soluţia clasică şi sănătoasă a retehnologizării”.

USL îşi mai propune „descurajarea UDMR în a mai ridica pretenţii şi a mai pune condiţii (inclusiv în ceea ce priveşte scindarea pe criterii etnice a UMF Târgu Mureş”.

Ultima propunere este adoptarea unei legi electorale negociată cu toate partidele şi susţinută de întreaga clasă politică, precum şi promovarea iniţiativei legislative a USL privind reducerea numărului de parlamentari la 312.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT