Arşiţa se mai domoleşte în weekend, însă nu vom scăpa de ploi VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Vremea nu este deloc în toane bune la munte, în weekend. Turiştii care pornit spre staţiunile montane vor fi întâmpinaţi de ploi torenţiale mai ales în Carpaţii Orientali şi în jumătatea de est a Carpaţilor Meridionali. De altfel, aici şi temperaturile scad, aşa că se răcoreşte.
Romania TV
04 mai 2012, 14:48
Arşiţa se mai domoleşte în weekend, însă nu vom scăpa de ploi VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Vremea se strică, sâmbătă, mai ales în Moldova, Transilvania şi Muntenia, unde ploile preiau puterea. Descărcările electrice şi vântul, ca şi grindina, revin în peisajul meteo, aşa că nici urmă de soarele arzător de zilele trecute aici. În restul ţării, norii vor fi mai puţini, ca şi ploile, dar nu vor lipsi. Arşiţa se mai domoleşte, dar maximele încă ating valori între 20 de grade în estul Transilvaniei şi 30 în sudul extrem.

Bucureştenii au parte sâmbătă de o dimineaţă însorită, dar de o amiază înnorată şi cu ceva ploi. Maxima apucă însă să atingă 28-29 de grade.

Ultima zi a săptămânii ne va aduce vreme caldă, dar cu ploi. Duminică, norii vor întuneca cerul şi vor lăsa ploi în averse, cu fulgere, tunete şi vânt în special la munte, dar şi în nordul, centrul şi estul ţării. Pe alocuri, ploile vor lăsa în timp scurt peste 20 de litri pe metru pătrat, iar maximele scad uşor, aşa că vorbim de valori de la 20 de grade în estul Transilvaniei la cel mult 30 în Lunca Dunării.

În Capitală, duminică vremea va fi caldă şi se întoarce în forţă cu o maximă de 30 de grade, întreţinută de soare întreaga zi. Norii vor sta departe de Capitală şi abia pe înserat îşi vor face apariţia, dar numai pentru a decora cerul.

Se strică vremea şi la mare. Dacă vă făceaţi planuri pentru litoral pentru acest weekend, poate că e mai bine să le amânaţi. Ploile, deşi slabe, nu lipsesc de la malul mării, iar fulgere şi tunete, ca şi răbufnirile scurte ale vântului nu vor fi deloc aliaţii unei zile de plajă. De altfel, nici duminica nu se anunţă mai agreabilă pe litoral. Aceleaşi ploi răzleţe, care nu vor permite soarelui să se arate prea mult, se vor însoţi cu descărcări electrice şi vânt, aşa că temperaturile, în general între 21 şi 24 de grade, nu vor fi suficiente pentru un sejur la malul mării. De altfel, apa mării nu e nici ea tocmai potrivită pentru o baie, pentru că adună cel mult 17-22 de grade la ţărm.

Ziua de luni nu aduce schimbări majore de vreme. Ploile acoperă majoritatea regiunilor ţării, dar mai ales vestul nordul şi centrul. Nu este exclus să cadă grindină, iar maximele se păstrează între 20 de grade în Dealurile de Vest şi 30 de grade în Lunca Dunării.

Bucureştenii pornesc săptămâna viitoare tot cu arşiţă. Cele 30 de grade de la amiază vor fi încurajate de soare şi abia spre seară se anunţă ploi.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
Unde merge David Popovici de Sărbători. Este locul în care se simte cel mai bine. Ce planuri are pentru 2026
Capital.ro
Ajutor pentru plata energiei electrice. Decizie pentru 2026. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordonanță de urgență
Playtech.ro
Se pune sau nu ou în compoziția de sarmale? Răspunsul bucătarilor
Adevarul
Țara considerată „veriga cea mai slabă” a Europei în fața Rusiei lui Putin
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Crăciun cu zăpadă de 25 cm în România! Ninsori în cea mai mare parte a țării, până vineri, anunță ANM. Cod galben de vânt și viscol | HARTĂ
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet