Casa Regală, implicată într-un scandal: „Majestatea Sa Regele este foarte indignat de aceste acuzaţii” VIDEO

Casa Regală a României este subiectul unui nou conflict iscat de afirmaţiile făcute pe Facebook de jurnalista Roxana Iordache. Aceasta susţine că Regele Mihai ar fi izolat şi că mesajele semnate de acesta şi transmise de Casa Regală nu i-ar aparţine. De cealaltă parte, reprezentanţii Familiei Regale infirmă aceste declaraţii, despre care susţin că sunt false şi foarte grave, dar şi că au de gând să acţioneze în instanţă ziarista.
Marius Neagu
29 dec. 2015, 11:34
Casa Regală, implicată într-un scandal:

Roxana Iordache scria pe pagina sa personală de Facebook, sâmbătă, 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, că mesajele transmise de Regele Mihai nu ar fi scrise de el şi ar fi false.

Am o rugăminte, nu mai preluaţi mesaje semnate de Regele Mihai, sunt false. Regele e izolat, nici ordinul de retragere a titlului Prinţului Nicolae nu l-a semnat. Să nu ne mai amăgim, asta e realitatea. Aştept să mă dea în judecată cine se crede în drept să mă contrazică„.

Reprezentanţii Casei Regale au declarat că lucrurile se vor tranşa în instanţă.

Majestatea Sa Regele este foarte indignat de aceste acuzaţii care sunt cu totul false şi sunt extraordinar de grave pentru că pun sub semnul întrebării capacităţile sale şi libertatea sa de acţiune. Şi din acest motiv, pentru că sunt foarte grave şi false, în următoarele zile va începe o procedură judiciară împotriva doamnei Roxana Iordache faţă de afirmaţiile publice pe care le-a făcut şi care afectează imaginea Majestăţii Sale„, a declarat, pentru Adevărul, Ioan Luca Vlad, avocatul Familiei Regale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România