Zilele preşedinţiei lui Bashar al-Assad sunt numărate. Când şi cum va pleca de la putere liderul de la Damasc

Documente obţinute de Associated Press arată că liderul de la Damasc, Bashar al-Assad, se va menţine la putere cel mul până în martie 2017, când va renunţa la preşedinţie, iar "oamenii lui " se vor retrage.
Sânziana Stancu
06 ian. 2016, 18:02
Zilele preşedinţiei lui Bashar al-Assad sunt numărate. Când şi cum va pleca de la putere liderul de la Damasc

Din aceste documente rezultă că Assad şi oamenii lui vor pleca de la Damasc cu cel puţin două luni după ce mandatul preşedintelui american Barack Obama se va încheia.

Toate aceste date se bazează pe un plan susţinut de ONU în cadrul conferinţei de la Viena, din noiembrie. Potrivit acestui plan, în august 2017, în Siria, vor fi organizate alegeri pentru un nou preşedinte şi un nou Parlament, după mai bine de 6 ani de la începutul războiului, iar în perioada dintre demisia lui Assad şi organizarea alegerilor, Siria va fi condusă de un guvern interimar.

Slăbită de războiul intern care a provocat cea mai mare criză a refugiaţilor după cel de-al Doilea Război Mondial, Siria a devenit terenul principal al jihadiştilor care terorizează populaţia siriană şi comit atentate şi în Europa, unde unii dintre terorişti au ajuns ca fiind refugiaţi şi au comis unele dintre cele mai sângeroase atacuri din zilele noastre.

Citeşte şi RĂZBOI Siria. Peste 55.000 de morţi în anul 2015

Cu toate acestea, Assad nu a demisionat şi nici nu intenţionează să facă acest gest în curând. Documentele obţinute de AP nu dau detalii despre condiţiile în care Assad va pierde puterea şi nici despre ce se va întâmpla cu el după aceea.

Deocamdată, trimisul special al ONU în Siria, Staffan de Mistura a stabilit data de 25 ianuarie pentru începerea negocierilor de pace , la Geneva.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Zodiile care dau lovitura până la Crăciun. Finalul anului 2026 le poate schimba complet planurile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România