Îmbrânceli cu jandarmii la Palatul Cotroceni VIDEO

Scandal la Cotroceni. Câteva persoane au protestat în faţa palatului prezidenţial, dar pentru că nu au avut autorizaţie, au fost ridicate de jandarmi şi duse la poliţie.
Romania TV
01 mai 2012, 14:40
Îmbrânceli cu jandarmii la Palatul Cotroceni VIDEO

Mai multe persoane, între care şi prinţesa Brianna Caradja, au protestat marţi în faţa Palatului Cotroceni, însă au fost ridicate de jandarmi, întrucât protestul nu era autorizat.

Protestatarii au cerut suspendarea preşedintelui Băsescu, dar şi stoparea exploatării Roşiei Montane şi a gazelor de şist.

Jandarmii i-au rugat întâi să plece, însă manifestanţii nu i-au ascultat.  Aceştia au fost urcaţi în dubă şi duşi la secţia 17 de Poliţie.

„Cele nouă persoane au fost sancţionate cu sume cuprinse între 500 şi 1000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache.

Brianna Caradja a contestat măsurile jandarmilor. „Privarea de libertate este abuzivă, ilegală. Nu se acuză nimic. Ei de fapt au o misiune să se ridice orice formă de manifestaţie din faţa Cotroceniului sau din faţa oricărei insituţii publice”, a acuzat Brianna Caradja.

Nu este prima dată când Prinţesa Caradja este protagonista protestelor neautorizate. Ea a fost ridicată de trei ori de jandarmi la începutul lunii martie.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Maurice Munteanu a vorbit despre moartea tatălui său. Concurentul de la Asia Express avea 20 de ani când l-a pierdut: ”Sper că nu s-a chinuit”
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
„O bombă cu ceas” și o listă „catastrofă” cu miniștri PSD. Revolta liberalilor înaintea votului pentru guvernul Niculescu
Playtech.ro
Cum se spune corect „zacuscă” la plural. Forma care îi pune în dificultate pe mulți români
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT