Avalanşă puternică în Alpii francezi: Trei morţi, trei răniţi şi cinci dispăruţi. Majoritatea victimelor sunt copii

O avalanșă produsă miercuri în Alpii francezi s-a soldat cu cel puțin doi morți, trei persoane grav rănite și alte cinci dispărute, potrivit unui bilanț provizoriu al autorităților locale, care au demarat o vastă operațiune de salvare.
Romania TV
13 ian. 2016, 19:39
Avalanşă puternică în Alpii francezi: Trei morţi, trei răniţi şi cinci dispăruţi. Majoritatea victimelor sunt copii

Majoritatea victimelor fac parte dintr-un grup de aproximativ zece elevi din Lyon care se aflau împreună cu un profesor pe o pistă de schi închisă din stațiunea Deux Alpes, a precizat poliția din zonă. Unul dintre elevi a scăpat nevătămat și a anunțat autoritățile, care au acţionat cu efective sporite, trei elicoptere și câini pentru a găsi posibili supraviețuitori.

Au murit un adolescent de 14 ani și un cetățean ucrainean care nu avea legătură cu grupul de copii. Cinci persoane au fost date dispărute, dar în cele din urmă toată lumea a fost recuperată. Salvatorii au salvat10 elevi de la un liceu din Lyon şi pe instructorul care se afla cu pe o pârtie închisă de schi.

După primele ninsori importante din această iarnă, la începutul anului, au fost emise avertizări în legătură cu riscul crescut de avalanșă din Alpii francezi. Cu toate acestea, patru persoane și-au pierdut deja viața în avalanșe în această zonă: doi alpiniști lituanieni, în 3 ianaurie, în Haute-Savoie, și apoi doi schiori — un spaniol și un ceh—, în 5 ianuarie, în Savoie.

Tot miercuri, o avalanşă spectaculoasă a avut loc în Alpii italieni, în urma acesteia soarele nefiind vizibil vreme de câteva minute. VIDEO AICI

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte