Un băieţel a murit la scurt timp după ce a aflat că suferă de leucemie

Un băieţel bolnav de leucemie a murit la scurt timp după ce a aflat crudul diagnostic. Deşi dădea semne că se simte mai bine, copilul a murit în timp ce se afla în spital, chiar în braţele tatălui său. Ultimele sale cuvinte au fost că îşi iubeşte nespus de mult părinţii.
Iulian Tudor
16 ian. 2016, 17:04
Un băieţel a murit la scurt timp după ce a aflat că suferă de leucemie

Kaden McKenna a aflat că suferă de leucemie în noiebrie 2015, după ce părinţii l-au dus la un control de rutină. De atunci, copilul a luptat împotriva aceste boli, şi deşi părea că este pe cale să o învingă, în cele din urmă, boala a fost mai puternică decât el şi l-a răpus.   

După doar cinci săptămâni de la aflarea diagnosticului Kaden s-a stins. A murit în brațele tatălui său, spunându-i că îl iubește, în dimineața zilei de 7 ianuarie, scrie Daily Mail.

Nu s-a plâns niciodată. Mergea prin spital și le spunea noapte buna asistentelor. Starea lui s-a agravat subit. Ne-a spus că ne iubește mult, iar apoi s-a dus într-o lume mai bună” a povestit tatăl lui Kaden.

Acum, părinţii băieţelului vor să se implice în campaniile realizate de organizaţiile care ajută bolnavii de leucemie.