Ponta: Analizăm cazul Alistar. Dacă este cazul, fac altă nominalizare VIDEO

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că împreună cu Victor Alistar şi cu juriştii USL studiază documentele legate de acesta, precizând că dacă va fi o situaţie controversată sau elemente neclare, va face altă nominalizare.
Romania TV
02 mai 2012, 09:30
Ponta: Analizăm cazul Alistar. Dacă este cazul, fac altă nominalizare VIDEO

Ponta a spus, răspunzând unei întrebări, că Alistar rămâne nominalizat în Cabinetul său şi nu va fi schimbat la sesizarea sau la acuzaţiile lui Sever Voinescu, purtător de cuvânt al PDL.

Liderul USL a spus că analizează, împreună cu Alistar şi cu juriştii, situaţia şi documentele legate de acesta. „Dacă există elemnete de neclaritate, voi face o altă nominalizare. Dar dacă nu există decât polemici publice, atunci domnul Alistar va face parte din Guvern. Decizia am dreptul să o iau până luni”, a spus Ponta.

El a arătat că, împreună cu Victor Alistar şi cu juriştii PSD va studia încă o dată documentele referitoare la cazul acestuia. „Din ceea ce dânsul are, rezultă că nu este incompatibil. Dacă va exista o problemă controversată, evident că până luni o să iau o decizie în acest sens. Ca orice jurist însă, vreau să mă uit pe toate documentele, pentru că deocamdată faptul că Sever Voinescu de la PDL l-a declarat incompatibil pentru mine nu e un argument”, a spus Ponta.

Victor Alistar are interdicţie de a ocupa funcţii publice timp de trei ani, până în 7 august 2012, ca urmare a actului de constatare a incompatibilităţii sale, rămas definitiv în august 2009, iar alte litigii iniţiate de ANFP se referă la alte situaţii, a precizat, miercuri, ANI.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX, că litigiul instituţiei sale cu Victor Alistar este încheiat, directorul executiv al Transparency International România aflându-se sub interdicţia de a ocupa o funcţie publică.

Victor Alistar, propus de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru delegat la primul-ministru pentru strategii guvernamentale, transparenţă şi relaţii cu societatea civilă, s-ar putea afla în incompatibilitate după ce nu ar fi contestat o decizie a ANI în acest sens care îl viza.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cu ce echipă de fotbal ține Paula Badosa. A trădat și și-a uimit până și familia
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. S-a stins în timpul filmărilor. Medicii au încercat în zadar să îl resusciteze
Playtech.ro
Constructorii auto primesc miliarde înapoi din tarife ilegale: șoferii care au plătit prețuri mai mari rămân cu paguba
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Decizie pentru milioane de pensionari privind reținerile de 10%! Taxarea pensiilor mai mari de 3.000 lei la CASS a ajuns la CCR
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi