SFATURI UTILE care ne ajută să facem faţă GERULUI. Cum trebuie să te îmbraci sau să îţi îngrijeşti părul şi pielea

Gerul a pus stăpânire pe ţara noastră. Pentru a trece cu bine peste această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, este important să ţinem cont de câteva reguli şi să ne îngrijim cu atenţie părul şi pielea.
Alina Costache
20 ian. 2016, 09:31
SFATURI UTILE care ne ajută să facem faţă GERULUI. Cum trebuie să te îmbraci sau să îţi îngrijeşti părul şi pielea

Dacă vrei să te simți confortabil iarna, chiar dacă ești afară sau într-o zonă de munte unde temperaturile sunt foarte scăzute, trebuie să fii foarte atent la transferul de căldură.

1. Straturi. Dacă te îmbraci în starturi o să păstrezi căldura pentru mai mult timp. Primul strat trebuie să fie format din maiou, șosete de lână lungi, care nu permit căldurii să se piardă. Un strat extern din fâș care acționează împotriva vântului și a apei te protejează de asemenea, scrie doctorulzilei.ro.

2. Materialul cu care pielea intră în contact trebuie să fie cât mai natural. Materialele sintetice rețin și favorizează transpirația, iar umezeala care nu se evaporează nu face altceva decât să ajute la dezvoltarea multor bacterii, ciuperci, să favorizeze senzația de frig.

3. Şosetele să fie din material natural. Cele din materiale naturale vă lasă piciorul să respire. Dacă transpirați e posibil să vă înghețe picioarele.

4. Purtați ceva pe cap, întrucat pe aici se pierde o mare parte din căldura corpului.

5. Dacă vi se face cald, încercați pe cât posibil să vă descheiați cât mai mult sau scăpați de o piesă de îmbrăcăminte. Evitați total transpirația.

6. Provizii alimentare. Dacă ești bine hrănit, adică consumi mai multe calorii decât arzi, înseamnă că organismul tău va reacționa la temperaturile scăzute mult mai bine. Este foarte important să fii foarte bine hrănit când petreci mult timp afară, de asemenea este important să ai un nivel optim de glucoză în sânge pentru ca organismul să producă energia vitală pentru a face față frigului. Hidratarea este cheia, deoarece este mult mai bine dacă alimentele și lichidele sunt la un nivel optim.

Citeşte şi Foloseşte acest truc şi vei avea picioare calde indiferent de gerul de afară

7. Obișnuința. Poți să te acomodezi cu orice tip de climat. Oamenii care petrec mult timp afară se acomodează și nu mai simt frigul atât de rău. Dacă obișnuiești să practici exerciții fizice regulat, atunci poți face față cu brio frigului.

8. Fii pregătit tot timpul. Urmărește starea vremii și nu ieșii afară decât dacă este urgent, fii pregătit cu alimente bogat calorice și un set în plus de haine uscate. Conform, National Oceanic and Atmospheric Administration, 25% din dezastrele iernii se întâmplă când oamenii sunt prinși nepregătiți de furtună.

Cum tratezi degeraturile

Expunerea îndelungată la temperaturi scăzute, însoţite de umezeală şi vânt afectează în special zonele cutanate expuse, dar şi extremităţile: faţa, nasul, urechile, degetele mâinilor, picioarele, determinând astfel apariţia degerăturilor. Acestea sunt leziuni ale ţesuturilor care se pot manifesta doar la suprafaţa pielii sau în profunzime, la nivelul tendoanelor, articulaţiilor şi muşchilor, potrivit ele.ro.

În cazul expunerii de scurtă durată la frig, pielea capătă o nuanţă roşiatică din cauza îngheţului, care se poate remedia prin aplicarea unei creme ce are în compoziţie extract de galbenele. În cazul degerăturilor, lichidul din interiorul ţesutului pielii se congelează, rezultând apariţia cheagurilor de sânge în vasele sanguine, provocând îngreunarea circulaţiei oxigenului în sange, esenţial pentru buna funcţionare a ţesuturilor. În aceste conditii, este necesară o vizită la medic pentru a reduce pe cât posibil daunele provocate ţesutului epitelial.

Zona afectată trebuie încălzită sau decongelată treptat, în funcţie de gravitate şi trebuie să se evite o perioadă expunerea la temperaturi scăzute, întrucât rănile se pot agrava. Totodată, hainele trebuie scoase şi înlocuite cu unele uscate, iar zonele degerate acoperite cu pături.

Procesul de încălzire tebuie să se deruleze treptat, se recomandă menţinerea zonelor afectate în apă caldă, la temperatura de 34-37 grade Celsius, urmată apoi de aplicarea unui pansament steril.

De asemenea, se recomandă administrarea de băuturi calde, nu fierbinţi, pentru redarea echilibrului termic din interior.

Cum ne protejăm şi îngrijim părul în sezonul rece

Iarna, pielea suferă o deshidratare accentuată, de aceea are nevoie de o îngrijire specială. De asemenea, în timpul sezonului rece şi părul trebuie protejat.

Un rol important în ritualul de îngrijire al tenului îl joacă demachierea cu un produs nutritiv în fiecare dimineaţă şi seară. De asemenea, este bine să fie folosite demachiante cu extracte din plante care sunt bogate în vitamine.

Totodată, când este frig este bine să se folosească o cremă grasă sau uleiuri hidratante precum cele de argan, cocos, sau migdale dulci. Factorul de protecţie solară de minim 15 ar trebui să fie în continuare un criteriu de bază atunci când alegem crema.

Citeşte şi Toate mămicile fac greşeala asta: De ce nu e bine să acoperi gura copilului cu fularul

Tenul mai poate fi îngrijit şi cu o mască hidratantă care va revitaliza pielea. O linguriţă de smântână amestecată cu o linguriţă de miere este o mască ideală pentru tenurile mixte sau grase. Dacă adaugi câteva picături de ulei de măsline, această mască este perfectă pentru tenurile uscate.

De asemenea, pentru hidratarea tenului, poţi folosi şi apă termală. Mineralele pe care aceasta le conţine vor oferi tenului strălucire şi vitalitate.

Zona sensibilă din jurul ochilor va fi protejată mai bine prin folosirea unui contur sub formă de cremă, renunţând la hidrogelurile uşoare.

În ceea ce priveşte hidratarea mâinilor, doi paşi simpli sunt suficienţi: o cremă cu glicerină masată bine ca să intre în piele şi folosirea unor mănuşi călduroase. Şi îngrijirea buzelor este foarte importantă. Astfel, un balsam hidratant te va ajuta să-ţi menţii buzele catifelate.

Mai mult, poţi renunţa la gelul de duş în schimbul unui ulei de duş. Acesta din urmă va acţiona mai puţin agresiv asupra stratului hidrolipidic al pielii, menţinând pielea suplă şi catifelată.

O dată pe săptămână este recomandată exfolierea pielii, deoarece astfel celulele moarte vor fi înlăturate de la suprafaţa pielii şi aceasta va fi foarte catifelată.

Pentru a evita deshidratarea, este recomandat să se consume zilnic 1,5 – 2 litri de apă plată.

În ceea ce priveşte îngrijirea părului, este necesară folosirea unui balsam nutritiv sau o mască hidratantă. De asemenea, este recomandat să se evite apa fierbinte, deoarece aceasta usucă părul şi mai mult. De aceea atunci când te clăteşti pe păr este bine să foloseşti apă puţin mai rece.

În timpul iernii evită pe cât posibil vopseaua sau permanentul. În combinaţie cu aerul rece, chimicalele din aceste substanţe deteriorează părul şi mai mult. Totodată este recomandat să eviţi şi uscătoarele de păr, plăcile de întins părul şi ondulatoarele. Nu pieptăna părul niciodată când este ud şi nu-l peria mai des de două ori pe zi.

Când stai afară în frig, acoperă-ţi capul cu o căciulă.

Citeşte şi GER de CRAPĂ PIETRELE. Miercuri dimineaţă s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din această iarnă

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Top trei cei mai buni fotbaliști din istorie. Cristiano Ronaldo nu se află printre ei, clasamentul surprinzător realizat de Zlatan Ibrahimovic
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist prea devreme: A adus o lumină și un ritm care nu au putut fi niciodată înlocuite
Playtech.ro
Câţi ani de vechime îţi trebuie să ieşi la pensie. Date oficiale pentru femei şi bărbaţi
Adevarul
„Mama ta a făcut-o!”. Limbaj suburban la Casa Albă la o întrebare despre locul stabilit pentru întâlnirea dintre Trump și Putin
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
A murit Sam Rivers, basistul trupei Limp Bizkit: Acesta avea 48 de ani
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii care nu primesc pensie indiferent de vârstă. Cât trebuie să lucrezi de fapt pentru a beneficia de pensie de la stat
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025