RA-APPS ar putea scoate case la vânzare anul viitor

Potrivit proiectului de buget, anul viitor guvernul ar încasa 164 milioane de euro de pe urma vânzării unor imobile aflate acum în proprietatea Regiei Administraţiei Patrimoniului Protocolului de Stat.
Romania TV
11 nov. 2011, 18:05
RA-APPS ar putea scoate case la vânzare anul viitor

Guvernul vrea să încaseze anul viitor 706 milioane lei (164 de milioane euro) din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru acest an.

Potrivit proiectului bugetului de stat, veniturile din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului sau a unităţilor administativ-teritoriale se vor ridica la 706 milioane de lei. Surse guvernamentale au confirmat agenţiei Mediafax că suma reprezintă estimarea privind încasările din vânzarea imobilelor RA-APPS.

Guvernul a anunţat în septembrie că pregăteşte vânzarea unor locuinţe de serviciu aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), susţinând că procedura va fi derulată prin licitaţie deschisă cu strigare, iar casele vor fi cedate la un preţ care nu va coborî sub cel al pieţei stabilit de evaluator.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT