Cioloş: România este capabilă să protejeze frontierele Europei. Condiţiile de aderare la Schengen sunt reunite

România îndeplinește de mai mulți ani condițiile de aderare la spațiul Schengen, iar dacă până acum nu s-a luat o decizie în acest sens motivul ține de considerente politice, legate de nivelul ridicat de corupție care exista în țară, a declarat premierul Dacian Cioloș aflat într-o vizită oficială la Paris, într-un interviu publicat, joi, de publicația L'Express.
Iulian Tudor
21 ian. 2016, 16:08
Cioloş: România este capabilă să protejeze frontierele Europei. Condiţiile de aderare la Schengen sunt reunite

„Situația se ameliorează însă. Ultimele rapoarte europene din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, care măsoară progresele realizate în materie de reformă a sistemului judiciar și luptă contra corupției, sunt pozitive. În egală măsură, noi am demonstrat în ultimele luni că România, în colaborare cu agenția Frontex, este capabilă să protejeze frontierele Europei. Toate condițiile sunt așadar reunite pentru ca noi să putem adera la spațiul Schengen„, a spus Dacian Cioloș, potrivit Agerpres.

El a precizat că o primă etapă ar putea fi aderarea cu frontierele aeriene la spațiul Schengen, opțiune posibilă în opinia președintelui francez François Hollande, care a avut miercuri o întrevedere cu șeful guvernului român.

Referitor la criza migrației, premierul Dacian Cioloș a explicat că în toamna anului trecut România și-a exprimat opoziția față de mecanismul de repartizare a refugiaților pe baza unor cote obligatorii, dar acest lucru nu împiedică țara noastră să rămână atașată de proiectul european. „Pur și simplu noi considerăm că acest sistem de repartizare nu constituie un răspuns la problema refugiaților. Dar noi vrem totuși să participăm la căutarea unei soluții„, a spus premierul român.

Un alt subiect abordat în timpul întrevederii Hollande-Cioloș a fost situația romilor. Prim-ministrul român a apreciat că aceasta este o problemă română și în același timp una franceză, dar și una europeană, ținând cont de specificul cultural al acestei etnii, unul legat de caracterul ei nomad. „Am luat multe măsuri pentru a combate sărăcia, dar această problemă trebuie să fie soluționată la nivel european„, a menționat Dacian Cioloș.

În același interviu, premierul român a recunoscut că dorește ca în timpul mandatului său, care va dura până la viitoarele alegeri legislative de la finalul anului, să atragă mai mulți investitori francezi în România. El a precizat că există oportunități în mai multe sectoare, în special energie și industria agro-alimentară. „Există și proiectul european de laser de mare putere, în curs de construire, care ar putea interesa societățile specializate în domeniile informatic și medical. Pentru a le stimula să vină, noi trebuie să desfășurăm o reformă administrativă și să continuăm dezvoltarea infrastructurii. De asemenea, trebuie să le oferim facilități fiscale„, a continuat Cioloș.

În fine, din discuțiile cu oficialii francezi a reieșit că Parisul și Bucureștiul împărtășesc speranța că noul guvern al Republicii Moldova se va angaja pe calea reformelor, în special în sectorul administrativ. „Suntem gata să ajutăm Republica Moldova, împărtășindu-i mai ales expertiza noastră în materie de combatere a corupției. Presiunea poporului este foarte puternică, dar este nevoie și de voință politică„, a indicat șeful guvernului român.

CITEŞTE ŞI: Dacian Cioloş, către şefii de companii franceze: România, o ţară stabilă politic, în care nu avem partide extremiste

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Declinul lui Donald Trump, șansă pentru Răzvan Burleanu? Cum îl pot ajuta alegerile din SUA pe șeful FRF
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT