Se îngroaşă gluma. SUA cere asistenţă NATO în campania împotriva ISIS

NATO a confirmat că SUA i-au solicitat asistența cu avioane de supraveghere în campania de lovituri aeriene împotriva Statului Islamic (SI).
Romania TV
22 ian. 2016, 11:40
Se îngroaşă gluma. SUA cere asistenţă NATO în campania împotriva ISIS

Cererea prin care Statele Unite solicită Alianței să contribuie la campanie cu avioanele sale de supraveghere AWACS (Airborne Early Warning and Control System) a fost înaintată în decembrie și este discutată în prezent de statele membre, a declarat joi o purtătoare de cuvânt pentru agenția de știri germană.

NATO a refuzat până acum implicarea în conflictul din Siria, unde o coaliție internațională condusă de SUA vizează ținte ale jihadiștilor. Refuzul a fost motivat în parte de îngrijorarea unor state membre, precum Germania, că participarea Alianței ar putea complica negocierile de pace.

AWACS — care pot localiza și identifica avioane la peste 400 km distanță — ar putea funcționa ca posturi de comandă zburătoare, comunicând cu alte aparate și ajutând la coordonarea loviturilor aeriene împotriva Statului Islamic.

La coaliția condusă de SUA iau parte în jur de 60 de state, printre care toți membrii NATO și actori regionali precum Arabia Saudită și Egipt.

Cele 16 aparate AWACS din dotarea NATO sunt staționate la Geilenkirchen, lângă Aachen, în vestul Germaniei.

Avioanele — de tipul Boeing 707 special adaptate — zboară cu echipaje formate din 16 experți internaționali, inclusiv specialiști în computere și radare, proveniți din 15 state aliate. Germania furnizează o treime dintre membrii echipajelor AWACS. Aceste avioane nu sunt dotate cu armament.

NATO a decis în urmă cu câteva săptămâni să mute o parte dintre avioanele sale AWACS în Turcia, în urma unei cereri a Ankarei, care a invocat amenințarea constituită de conflictul din regiune.

Turcia afirmă că avioane militare ale Rusiei desfășurate în Siria au intrat în spațiul său aerian în mai multe rânduri. În luna noiembrie, aviația turcă a doborât un aparat militar rus în apropierea graniței cu Siria, declanșând o criză diplomatică majoră.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Fanatik.ro
„Trăia dintr-un salariu de mizerie!”. Nadia Comăneci, „forțată” de regimul comunist să fugă în America înainte de Revoluție
Capital.ro
Atenție pentru proprietarii de apartamente! Reguli la întreținere 2026. Românii care stau la bloc trebuie să verifice
Playtech.ro
Cum verifici dacă ai bani nerevendicați de la stat. Sumele pe care mulți români uită să le ceară
Adevarul
Pensie record: o femeie care a lucrat 61 de ani primește 9.700 euro pe lună
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marin Andrei, fostul portar care a scris istorie pentru Steaua, Dinamo și Rapid!
iamsport.ro
Antrenorul-teroare din Superliga. Golgheterul l-a sunat pe patron: ”Mi-e frică. Decât să scap singur cu portarul, mai bine nu mai joc”
MediaFlux
ANAF extinde controalele. Fiscul verifică toate tranzacțiile unei categorii de români
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi