Telecabina de la Bâlea Lac a fost repusă în funcţiune

Telecabina de la Bâlea Lac a fost repusă în funcţiune, vineri, după ce în urmă cu trei zile s-a defectat, iar peste 70 de turişti nu au mai avut cu ce să coboare de pe munte, fiind necesară intervenţia a două elicoptere.
Iulian Tudor
22 ian. 2016, 14:46
Telecabina de la Bâlea Lac a fost repusă în funcţiune

Purtătorul de cuvânt al firmei care administrează telecabina de la Bâlea, Lidia Bădilă, a declarat că telecabina a fost repusă în funcţiune începând cu ora 15.00, după ce echipele de intervenţie au reuşit să remedieze defecţiunea apărută marţi.

„Persoanele care vor sa urce la cota 2.034 pot face acest lucru după programul obişnuit 09.00 – 17.00”, a spus Bădilă.

Telecabina de la Bâlea s-a defectat, marţi după-amiază, iar peste 70 de turişti care au urcat la Bâlea Lac nu au mai putut coborî. Turiştii rămaşi la Bâlea Lac în noaptea de marţi spre miercuri au primit cazare gratuită şi o masă caldă la cabanele din zonă. Printre cei 72 de turişti blocaţi pe munte erau şi 34 de copii din Craiova. Turiştii au fost coborâţi, miercuri, cu elicoptere, unul de la Bucureşti şi altul de la Cluj, până în zona localităţii Cârţişoara, unde au fost evaluaţi de către medicii SMURD. Tot în localitatea Cârţişoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a montat un cort încălzit.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT