Crima de la Timişoara, povestită în amănunt în cartea „Cărare spre abis”

Sergiu Florea, studentul care în urmă cu trei ani l-a omorât pe unul dintre şefii romilor din Timişoara, a scris o carte autobiografică. De după gratii, el povesteşte în amănunt cum s-a petrecut măcelul din camera de cămin, în care a avut-o complice pe Carmen Bejan, aflată şi ea în arest.
Romania TV
03 mai 2012, 08:46
Crima de la Timişoara, povestită în amănunt în cartea

Oribila crimă de acum trei ani din căminul Facultăţii de Medicină din Timişoara a devenit subiect de roman.

Autorul: nimeni altul decât unul dintre autorii măcelului, Sergiu Florea.

În volumul „Cărare spre abis”, Sergiu Florea povesteşte în 120 de pagini felul în care a decurs oribila crimă.

Luxul de amănunte cu care este descrisă tranşarea lui Trifu Schroth şochează de-a dreptul, la fel şi paralela pe care criminalul-scriitor o face cu un coşmar pe care l-a avut în repetate rânduri în copilărie, în care el se afla într-un abator, iar în faţa lui era tranşat un viţel.

Într-un alt pasaj, Sergiu Florea subliniază că în tot timpul în care a avut loc măcelul, Carmen Florea l-a încurajat şi i-a promis că va fi mereu alături de el.

Ultimul pasaj din cartea scrisă de Sergiu Florea în ultimii doi cuprinde regretele exprimate de acesta cu privire la cele întâmplate şi dorinţa acestuia ca totul să fi fost doar încă un vis urât.

Romanul a fost publicat la Deva.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Atac de panică la Rapid: Alex Dobre, transportat de urgenţă la spital! Ce se întâmplă cu fotbalistul: informațiile oferite de club. Update exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea o desființează pe Kovesi: Traian Băsescu te-a numit pe criterii nu de competența. DNA a făcut abuzuri!
Playtech.ro
Destinaţii de vară ieftine şi aproape de România. Plajele pe care nu ai voie să le ratezi în 2026
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Gestul intimidant pe care Valentin Ceaușescu îl făcea la meciurile Stelei: ”Arbitrii aveau probleme când vedeau asta” / ”El era șeful”
MediaFlux
Actorul Ioan Isaiu, de 56 de ani a murit la filmări. Cum s-a întâmplat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi