S-a lansat campania „Nu agresaţi cadrele medicale”. Cei mai mulţi medici sunt atacaţi la camera de gardă

Federația SANITAS a lansat luni campania "Nu agresați cadrele medicale", care are ca obiectiv principal adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical și care să descurajeze violența de orice natură - fizică sau verbală.
Iulian Tudor
25 ian. 2016, 11:46
S-a lansat campania

Potrivit președintelui SANITAS, Leonard Bărăscu, lipsa de protecție a corpului medical la locul de muncă și agresiunile, din ce în ce mai dese, indică necesitatea adoptării unui cadru legislativ care să apere angajații din sistemul sanitar împotriva agresiunilor verbale și fizice.

„Studiile recente au arătat ca aproximativ 85% din personalul medical chestionat este agresat verbal la locul de muncă, iar 10,2% este agresat fizic. Timpul de așteptare sau refuzul de a accepta diagnosticul pus sunt doar două dintre motivele pentru care angajații din sistem sunt agresați (studiul este realizat de Colegiul Medicilor București în 2015). Din păcate, foarte puțini depun plângeri. Campania are ca obiectiv principal adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical și care să descurajeze violența de orice natură — fizică sau verbală”, a declarat luni, într-o conferință de presă, liderul SANITAS.

În acest sens, SANITAS va organiza o serie de dezbateri cu reprezentanții autorităților statului, manageri de spitale și angajați din sistem, pentru identificarea tuturor situațiilor conflictuale care conduc la acte de violență și a posibilelor soluții pentru prevenirea acestora.

Prima dezbatere de acest fel va avea loc la Alba Iulia pe 2 februarie și va fi urmată de dezbateri la Constanța, Iași, Cluj.

„Este importantă definirea unor politici care să asigure un mediu de muncă protejat, să fie adoptate instrumente adecvate de protecție a angajaților și anume: canale de comunicare, monitorizare, măsuri de securitate. Este important să fie încheiate acorduri cu autoritățile publice. Un alt obiectiv al campaniei vizează comportamentul pacientului în unitățile sanitare. Ne dorim ca pacienții să înțeleagă că avem nevoie de cooperare, avem nevoie de un limbaj și un comportament decent atunci când ne desfășurăm profesia”, a spus Bărăscu.

El a precizat că personalul medical agresat va putea apela la un Telverde cu ajutorul căruia să fie consiliat.

Prim-vicepreședintele SANITAS, Marius Sepi, a precizat că „motorul” de pornire a campaniei l-a constituit incidentul petrecut în luna decembrie la Spitalul Elias când un pacient internat în secția de neurologie a agresat fizic două asistente.

„Motorul care a aprins această campanie a fost acel nefericit eveniment de la Spitalul Elias, când două asistente au fost agresate fizic de un pacient al secției de neurologie. Ne-am dat seama că am ajuns la limita suportabilității. (…) Avem nevoie de dezbateri în așa fel fel încât să fim siguri că la finalul primei etape a campaniei vom avea un tablou complet în așa fel încât cei care ne-au promis că ne vor sprijini să scoată un proiect legislativ în așa fel încât să ne putem proteja mult mai bine colegii, să conștientizăm pacienții că suntem oamenii care pun suflet și să încercăm în condițiile actuale să facem tot ce depinde de noi”, a explicat Sepi.

Președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, Florin Buicu, a felicitat SANITAS pentru demers. „Vă asigurăm că în acest demers vă suntem alături. Vă asigurăm că vom promova practic această inițiativă. Chiar dacă am modificat Legea 95 și am spus că infracțiunile cu agresiuni vor fi pedepsite, probabil că va trebui să mergem inclusiv către modificarea Codului penal, astfel încât, așa cum polițistul în desfășurarea activității dacă este agresat pedepsele sunt dublate, tot așa și pentru personalul medical și poate pentru personalul din educație în momentul în care este agresat pedepsele să fie mai drastice”, a susținut Buicu.

Consilierul prezidențial Diana Loreta Păun a opinat că este nevoie de o repoziționare a profesiei medicale pe scara valorilor sociale, iar redobândirea respectului trebuie să reprezinte piatra de temelie a acestui demers.

„În zilele noastre asistăm la o degradare continuă a statutului cadrelor medicale. Avem nevoie de o repoziționare a profesiei medicale pe scara valorilor sociale, iar redobândirea respectului trebuie să reprezinte piatra de temelie în acest demers. Redarea demnității profesiei medicale presupune, pe lângă condiții de muncă și salarizare adecvate, și oportunități de dezvoltare profesională și respect. (…) Respectul presupune reciprocitate, conduita medicului nu este suficientă, pacientul fiind în egală măsură obligat să respecte personalul medical”, a spus Păun.

Președintele Colegiului Medicilor din București, Cătălina Poiană, a declarat luni, la Palatul Parlamentului, că în ultimii patru ani s-a constatat o creștere a numărului de agresiuni fizice și verbale asupra personalului medical și a precizat că cele mai multe astfel de acte se înregistrează la camerele de gardă.

S-a constatat o accentuare a acestei agresiuni în special în ultimii patru ani. S-a constatat că în unitățile sanitare cu profil de urgență — respectiv la camerele de gardă — aceste agresiuni se manifestă cel mai frecvent. De asemenea, s-a constatat că seara și noaptea aceste elemente sunt cu mult mai accentuate decât în restul zilei„, a afirmat medicul.

Potrivit acesteia, personalul medical este agresat în cele mai multe cazuri de către aparținătorii pacienților.

„Un element foarte important a fost acela: cine agresează personalul medical, constatându-se că un procent mai mare de medici a afirmat că sunt agresați cu precădere de aparținătorii pacienților și nu numai de pacientul în sine. Din opiniile manifestate de medicii ce au răspuns chestionarului s-a constatat că de fapt elementul care a deranjat cel mai mult pacienții și aparținătorii acestora a fost timpul de așteptare din momentul în care s-au adresat unității respective și momentul în care au fost consultați sau s-a exercitat actul medical. Un element important a fost refuzul internării sau nemulțumirea față de diagnosticul pe care pacienții l-au aflat de la medic. Aproximativ jumătate dintre medici nu raportează niciun fel de agresiune. Agresiunea verbală este cea mai frecventă„, a spus președintele Colegiului Medicilor București.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Neli Lucescu dezvăluie secretul mariajului cu Mircea Lucescu! Când s-au cunoscut cei doi și cum se înțeleg după mai bine de 50 de ani împreună
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Ce venituri urmărește ANAF cel mai atent. Când apare riscul unui control
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Pensii tăiate pentru o mare categorie de români. Cine sunt cei vizați de proiect
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”