Legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise, discutată la CCR

Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea privind legea referitoare la interzicerea fumatului în spațiile publice închise.
Ionela Marcu
26 ian. 2016, 14:05
Legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise, discutată la CCR

În 22 decembrie 2015, senatori din mai multe grupuri parlamentare au formulat la CCR o contestație referitoare la neconstituționalitatea Legii privind modificarea și completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, proiect de act normativ care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise.

Senatorul independent Alfred Laurențiu Mihai declara, la acea dată, pentru Agerpres, că, în opinia parlamentarilor care au depus contestația, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranță și ceilalți fumători care nu au voie.

CITEŞTE ŞI Legea antifumat, ATACATĂ la Curtea Constituţională

El afirma că demersul la CCR nu este împotriva unei legi antifumat, dar trebuie ca un astfel de act normativ să respecte prevederile constituționale.

„Este corect să avem o lege antifumat care să respecte normativele, directivele europene, este corect să protejăm nefumătorii, să nu se fumeze în preajma copiilor. Sunt de acord cu toate aceste lucruri, dar nu sunt de acord să trecem de dragul de a trece o lege nefiind constituțională„, a susținut senatorul.

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Marius Șumudică șochează: își cere public scuze suporterilor FCSB! „Am tăria să fac lucrul ăsta. Nu îi voi mai jigni niciodată!”. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Apropiații, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte