Cazul Bodnariu. Moţiune pentru rezoluţie, iniţiată de parlamentarii români la APCE

O moțiune pentru rezoluție având ca subiect "Asigurarea unui echilibru între interesul superior al copilului și necesitatea de a menține familiile unite", în care se menționează și cazul familiei Bodnariu, inițiată de membri ai Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a fost depusă cu ocazia primei părți a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 25-29 ianuarie 2016).
Iulian Tudor
30 ian. 2016, 15:24
Cazul Bodnariu. Moţiune pentru rezoluţie, iniţiată de parlamentarii români la APCE

Potrivit unui comunicat al Senatului, inițiatorii demersului sunt senatorii Ben-Oni Ardelean, Titus Corlățean, Viorel Badea și deputații Florin Iordache, Attila Korodi, Daniel Fenechiu și Florin Pâslaru.

Citeşte şi: Mitinguri de solidaritate cu familia Bodnariu în mai multe oraşe din România

Moțiunea a fost susținută de 28 de membri ai Adunării, provenind din 14 state, dintre care toți membrii Delegației Republicii Moldova prezenți la sesiune, precizează sursa citată.

Conform comunicatului Senatului, moțiunea pentru rezoluție face trimitere la Rezoluția 2049 (2015) a APCE privind serviciile sociale în Europa: legislație și practică referitoare la separarea copiilor de familiile lor în statele membre ale Consiliului Europei, și la dispozițiile pertinente referitoare la relațiile dintre copii și părinți ale Convenției ONU privind drepturile copilului, scrie Agerpres.

„Moțiunea pentru rezoluție subliniază că interpretarea abuzivă și disproporționată a principiului interesului superior al copilului poate avea ca efect separarea nejustificată a copiilor de părinți, menționând în acest sens cazul familiei Marius și Ruth Bodnariu, ai căror copii au fost preluați de Serviciul norvegian local de protecția copilului (Barnevernet)”, se arată în comunicat.

Totodată, adaugă sursa citată, semnatarii moțiunii atrag atenția asupra faptului că „acest organ administrativ (Barnevernet), în baza unor acuzații de violență nedovedite și a cărui activitate nu face obiectul unui control democratic, a luat decizia, prin emiterea unei ordonanțe de plasament temporar, de a prelua cu forța cei cinci copii ai familiei, dintre care un bebeluș de trei luni alăptat la sân”.

Citeşte şi: RĂSTURNARE DE SITUAŢIE în cazul Bodnariu. Ce le-au spus copiii autorităţilor norvegiene VIDEO

„Potrivit membrilor APCE care au depus moțiunea, separarea copiilor de familie reprezintă o măsură de ultimă instanță și nu poate fi acceptată având în vedere că nu au fost luate măsuri intermediare, precum: ancheta socială, consilierea psihologică sau medierea. Având în vedere că doar în anul 2013, din aproximativ 53 000 de cazuri care au intrat în vizorul serviciilor locale norvegiene de protecție a copilului în circa 9.000 de situații s-a luat măsura separării părinților de copii, fapt care indică o problemă de sistem a serviciilor sociale norvegiene cu atribuții în materia protecției copilului, semnatarii moțiunii solicită examinarea urgentă de către Adunare a acestei deficiențe„, se mai arată în comunicatul menționat.

Moțiunea pentru rezoluție va fi transmisă Biroului APCE, care va hotărî asupra acțiunilor pe care le consideră necesare, inclusiv de a sesiza comisiile relevante ale Adunării, în vederea elaborării unui raport pe acest subiect.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
O fetiță de 5 ani a fost ucisă cu mașina în fața unei școli din București! Traficul este blocat
Fanatik.ro
Daniel Pancu a anunţat noul transfer de la CFR Cluj! Jucătorul dorit de FCSB semnează în Gruia: “E la Cluj! Face vizita medicală”. Exclusiv
Capital.ro
România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
Playtech.ro
Vremea o ia razna! Ce urmează după valul de frig, meteorologii nu se aşteptau la aşa temperaturi din nou
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil