PSD şi UNPR semnează, joi, protocolul de colaborare pentru alegerile locale UPDATE

Şefii PSD şi UNPR urmează să semneze, joi, protocolul de colaborare pentru alegerile locale din 2016. Protocolul trebuia semnat, miercuri, însă Gabriel Oprea, preşedintele UNPR, a anunţat amânarea lui. Senatul i-a ridicat imunitatea parlamentară lui Gabriel Oprea, acesta putând fi cercetat în dosarul Coloana oficială.
Filip Stan
03 feb. 2016, 15:01
PSD şi UNPR semnează, joi, protocolul de colaborare pentru alegerile locale UPDATE

UPDATE 18.15 Liderii PSD şi UNPR au ajuns la un acord şi urmează să semneze, joi, la ora 11.00, în sala grupului PSD din Camera Deputaților, protocolul de colaborare pentru alegerile locale, potrivit Biroului de presă al social-democraților.

Documentul, care va fi semnat de președinții PSD și UNPR, Liviu Dragnea, respectiv Gabriel Oprea, privește colaborarea celor formațiuni în alegerile locale, votul într-un singur tur de scrutin și candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă.

Conform proiectului de protocol, pentru alegerile locale din iunie 2016, PSD și UNPR convin să lase la dispoziția organizațiilor locale modalitățile concrete în care se stabilesc colaborări sau cooperări punctuale, inclusiv candidaturi pe liste comune pentru obținerea unui număr cât mai mare de voturi, precum și pentru constituirea de majorități locale și/sau județene. Totodată, PSD și UNPR resping categoric în anul electoral 2016 modificarea Legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale, precum și a Legii privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților. „PSD și UNPR susțin inițierea unor dezbateri cu privire la întregul sistem electoral din România, începând cu noua legislatură a Parlamentului României 2016-2020„, a transmis Biroul de presă al PSD.

În ceea ce privește alegerile parlamentare din toamna anului 2016, proiectul de protocol prevede că, după încheierea alegerilor pentru administrația publică locală din iunie 2016, cele două partide vor aproba în forurile statutare ale fiecăruia un acord în care vor fi prevăzute condițiile cu privire la participarea în comun la parlamentare.

Protocolul, care încetează prin acordul părților, poate fi modificat sau completat numai cu acordul părților și intră în vigoare în momentul semnării de către parteneri.

Documentul convenit de cele două partide ar fi trebuit semnat miercuri, dar liderii PSD și UNPR au decis amânarea evenimentului.

––––––––––––––––––––––––––––––

În cursul zilei de miercuri, Gabriel Oprea a răspuns laconic la întrebările jurnaliştilor, dacă şi când se semnează protocolul politic între PSD şi UNPR: „Astăzi nu. Cât mai curând”. Semnarea protocolului fusese deja amânată o dată, pentru că iniţial trebuia încheiat miercuri dimineaţă, înainte de şedinţa Senatului în care urma să se voteze ridicarea imunităţii parlamentare a lui Gabriel Oprea.

Liderul progresiștilor a avut miercuri o întrevedere, la sediul UNPR, și cu deputatul Sebastian Ghiță.

Deputatul a explicat că a avut o simplă întâlnire cu Oprea. „Am avut o întâlnire cu domnul ministru, nimic special. (…) Pur și simplu eram în zonă, i-am dat un telefon și ne-am văzut două minute”, a spus Ghiță la ieșirea de la UNPR. La remarca jurnaliștilor că Gabriel Oprea nu mai este în prezent ministru, deputatul a spus: „A fost ministru. Așa este politicos să te adresezi”.

Întrebat dacă vrea să se înscrie în UNPR, Ghiță a răspuns: „Nu am aceste opțiuni acum”.

Aproximativ în aceeași perioadă de timp, miercuri după-amiază, președintele PSD, Liviu Dragnea, și copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu au avut discuții la sediul formațiunii social-democrate.

Discuțiile ar fi putut viza un eventual protocol PSD-ALDE, o astfel de posibilitate, potrivit unor surse, fiind abordată și în cadrul unor ședințe tehnice care au avut loc anterior la nivelul conducerii social-democraților.

Citeşte şi: Senatul a votat pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea UPDATE

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
Fanatik.ro
Iran a anunțat că nu se va deplasa în SUA pentru Cupa Mondială 2026: „Acest guvern corupt ne-a asasinat liderul!”
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Câte ore pe zi ai voie să muncești dacă ai două contracte la aceeași firmă. Ce prevede Codul Muncii
Adevarul
Doi profesori din SUA sunt cei mai bogați români din topul Forbes al miliardarilor lumii. Pe lista scurtă mai apar Ion Țiriac și frații Pavăl
wowbiz.ro
Bugetul pe 2026 aduce bani în plus pentru unii pensionari. Cine poate primi până la 1.000 de lei, deși pensiile rămân înghețate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost izbită de un camion, în Suceava
iamsport.ro
Anghel Iordănescu, la un pas de a fi luat la bătaie de un fost ”tricolor”: ”Nuuu, țineți-l!”
MediaFlux
Denunț la DNA privind modul în care ministrul Oana Țoiu a organizat repatrierea românilor din Dubai. Vizat este și cazul fiicei lui Ponta. Cine l-a depus
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj