Mircea Diaconu nu renunţă la postul de ministru. Continuă procesul cu ANI

Mircea Diaconu, ministrul propus al Culturii, s-a răzgândit şi nu renunţă la procesul cu ANI, privind incompatibilitatea funcţiilor de manager de teatru şi de parlamentar. Zilele trecute, Diaconu a declarat că nu va face recurs, mulţumindu-se cu decizia curţii de apel care spunea că situaţia de incompatibilitate nu i se poate imputa lui, personal, ci angajatorului.
Romania TV
04 mai 2012, 15:50
Mircea Diaconu nu renunţă la postul de ministru. Continuă procesul cu ANI

În septembrie 2011, Curtea de Apel a dat câştig de cauză Agenţiei Naţionale de Integritate, care îl declarase incompatibil pe Mircea Diaconu, pentru că a deţinut pentru o perioadă de timp atât funcţia de senator cât şi pe cea de director de teatru.

Diaconu a făcut recurs la această decizie, dar în ultimele zile, după ce a fost nominalizat să ocupe un portofoliu în cabinetul Victor Ponta a spus că renunţă la acest proces, subliniind faptul că nu se pune problema unei compatibilităţi, deşi tocmai asta spunea decizia Curţii de Apel.

Între timp s-a răzgândit, procesul continuă, iar recursul va avea termenul de judecată pe 8 mai. De subliniat că până la o decizie finală în cazul acestui recurs, Mircea Diaconu are dreptul legal să deţină atât funcţia de senator, cât şi pe cea de ministru în cabinetul Victor Ponta.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cabral, prima reacție după ce a fost surprins cu noua iubită! Și-a refăcut viața după divorțul de Andreea Ibacka
Fanatik.ro
De ce i-a fost anulată, de fapt, suspendarea lui Balogun, după intervenția lui Donald Trump. Mitică Dragomir a făcut dezvăluirea momentului
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă locul de muncă. Angajații economisesc o zi de lucru pe săptămână
Playtech.ro
Concediile în România, afectate de schimbarea voucherelor de vacanță. Sumele decontate au scăzut puternic
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bărbat găsit fără suflare într-o pădure din Brăila! O rudă a fost cea care a făcut descoperirea macabră
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Horoscop 6 Iulie. Ziua în care ghinionul se poate transforma în cel mai mare noroc 
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?